Vânzarea va aduce investitorilor turci de la Azomureş un câştig de 3 până la 9 ori mai mare, având în vedere că în 1998 au plătit 30 de milioane de dolari pentru preluarea combinatului. Tranzacţia este cireaşa de pe tort pentru turci: anul acesta profitul combinatului s-a majorat de trei ori, iar cotaţia la uree, principalul produs al companiei, a urcat cu 73%.
Potrivit legii pieţei de capital, după aprobarea tranzacţiei de către Consiliul Concurenţei, Ameropa va fi obligată să facă o ofertă publică de preluare pentru restul de 24,2% din acţiuni. Preţul pe care l-ar putea primi acţionarii minoritari va ţine cont de preţul mediu de tranzacţionare din ultimele 12 luni, de valoarea activului net pe acţiune şi de o evaluare făcută de un evaluator independent. Preţul final va fi stabilit potrivit reglementărilor pe baza celui mai mare preţ rezultat din cele trei modalităţi de evaluare. Acţionarii minoritari ar putea primi între 1,4 şi 1,9 lei pe acţiune, în funcţie de ultimele active nete luate în calcul.
Ameropa este unul dintre cei mai mari traderi de produse agricole din Europa. Elveţienii mai deţin în România fostul Comcereal Constanţa, cu mari capacităţi de depozitare a cerealelor în Dobrogea. Odată cu Azomureş, cel mai mare producător local de îngrăşăminte, elveţienii vor prelua şi Chimpex Constanţa unul dintre cele mai mari terminale din portul Constanţa, specializat în îngrăşăminte chimice şi cereale.