‘Banca Naţională nu dă sfaturi, dar sfatul meu personal este să fie foarte atenţi, toţi, la măsurile care vor fi luate şi să judece cu propriul cap. E important, am mai spus asta şi sublinez. Până în aprilie, când se va trece la această măsură, fundamentală este comunicarea, dacă Guvernul va reuşi să poarte un dialog sincer’, a declarat Vasilescu.
Acesta a reamintit că Banca Naţională a discutat cu Guvernul maniera în care vede elaborarea actului normativ privind facilitatea fiscală propusă de premierul Victor Ponta.
‘Subliniez punctul de vedere al Băncii Naţionale. Acest punct de vedere al Băncii Naţionale este foarte precis. Şi anume, aceasta a cerut Guvernului ca pe actul normativ care va organiza acest sistem, această schemă fiscală, să apară o formulă de relativitate şi anume, să nu se scrie băncile trebuie să facă, adică o previziune imperativă, ci să se scrie, băncile pot să facă. Să nu se scrie, debitorii băncilor la care au credite de plătit trebuie să facă, ci să se scrie, pot să facă. Asta înseamnă că, atunci în luna aprilie, când această măsură va intra în vigoare, banca şi debitorul se vor aşeza la o masă şi vor discuta. Dacă e în avantajul băncii şi banca va crede că e în avantajul ei, va aplica această măsură’, a spus Adrian Vasilescu.
Consilierul lui Mugur Isărescu a explicat, pe de altă parte, că reducerea ratei la credit nu este o măsură singulară, ci face parte dintr-un pachet de stimulare a consumului, pentru dinamizarea creşterii economice.
‘Eu nu aş marja la dezbaterea publică privind previziunea legată de atitudinea consumatorului şi ce vor face cu aceşti bani din stimulentul fiscal. Îi vor depune la bancă, sub formă de economisire sau se vor duce cu ei în consum. Este dificil de făcut o asemenea previziune, şi cred că nici nu trebuie făcută. Nu este pusă sub semnul întrebării (măsura luată de Guvern pentru stimularea consumului n.r.) Nu o pun sub semnul întrebării, pentru că aici este vorba de un pachet de măsuri, nu este vorba numai despre această măsură, ci de un pachet de măsuri toate având ca obiect consumul. Dacă atitudinea consumatorului va arăta că există o scădere sau o stagnare a consumului, şi că această stagnare a consumului nu este de bun augur pentru creşterea economică, eu cred că ceea ce se face în momentul acesta arată că obiectul unei preocupări pentru stimularea de consum e un lucru necesar’, a subliniat Vasilescu.
Acesta a reamintit că a fost foarte dificil de făcut previziuni privind stimulentele fiscale şi consumul în condiţii de criză, chiar în economii experimentate.
‘Chiar în ţări care au fost afectate de criză şi sunt mai experimentate în a face previziuni, toate previziunile privind consumatorii au dat greş, pentru că o previziune care să-i privească pe consumatori nu poate să fie făcută cu exactitate, deoarece aici nu sunt numai probleme tehnice, sunt şi probleme psihologice, probleme de comportament uman, sunt probleme de comportament specific în consum şi niciodată nu poţi să înţelegi şi să spui ce va fi cu exactitate. Acolo unde s-a încercat să se facă o previziune, în America, pentru că au scos şi au pus pe tapet o sumă de 800 de miliarde de euro ca stimulent fiscal, care urma să ducă la o scădere a şomajului, a dus la o creştere a şomajului’, a arătat consilierul guvernatorului BNR.
Premierul Victor Ponta a anunţat, în urma discuţiilor cu FMI, că Guvernul va adopta o ordonanţă prin care persoanele care au credite la bănci şi un venit de maximum 1.610 lei lunar pot ajunge, în urma unei înţelegeri cu banca, la înjumătăţirea ratei pentru o perioadă de doi ani.
Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 aprilie, dar cei care optează pentru aceasta nu trebuie să aibă restanţe mai vechi de 90 de zile la plata ratelor.