Venitul minim garantat creşte cu 8,5% din iulie şi cu 4,5% din 2014

alocaţie, creștere, Liviu Voinea, venit minim garantat

Alocaţia pentru susţinerea familiei va fi majorată într-o singur tranşă.

 

Suma necesară majorării ajutoarelor sociale va fi asigurată din taxarea producătorii de energie pentru veniturile suplimentare obţinute de aceştia în urma liberalizării preţurilor.

 

„Va avea loc un proces de liberalizare graduală a preţurilor în sectorul energetic, iar cea mai eficientă metodă de protejare a consumatorului vulnerabil este această majorare a sprijinului social”, a declarat ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.

 

El a arătat că Guvernul a discutat deja pe această temă cu Fondul Monetar Internaţional.

 

Premierul Victor Ponta a anunţat anterior că Guvernul va majora cuantumul ajutoarelor sociale, începând cu 1 iulie, pentru a compensa creşterea preţurilor la energie.