ADS obţine încasări din activităţi precum concesionări şi arendări de terenuri cu destinaţie agricolă, vânzări de societăţi din portofoliu şi de sedii de circumscripţii sanitar-veterinare şi vânzări de caiete de sarcini.
„Se observă faptul că, faţă de primul trimestru al anului 2010, valoarea încasărilor din aceeaşi perioadă a anului 2011 a înregistrat o creştere de 14 milioane lei, ceea ce reprezintă încasări suplimentare de peste 83%”, susţin reprezentanţii instituţiei.
Potrivit Agenţiei Domeniilor Statului, din valoarea totală a încasărilor pe primul trimestru al anului 2011, de 30,9 milioane lei, veniturile din redevenţă au însumat 14,9 milioane lei, iar cele din arendă 14 milioane lei.
Valoarea încasărilor înregistrate anul trecut de Agenţia Domeniilor Statului din redevenţă şi arendă a fost de 70,37 milioane lei, în creştere cu 7% faţă de 2009, pe fondul aprecierii cotaţiei grâului la bursa de la Londra, care intră în calcul redevenţei. Totodată, suprafaţa de teren concesionată şi arendată pentru contractele aflate în vigoare însuma 282.175 de hectare la 31 decembrie 2010.
Agenţia Domeniilor Statului este o instituţie specializată care realizează privatizarea societăţilor comerciale cu profil agricol, constituite în conformitate cu Legea nr. 15/1990 şi concesionarea terenurilor cu destinaţie agricolă, proprietate publică şi privată a statului, administrate de aceste societăţi. ADS a fost înfiinţată prin Legea nr. 268/2001, ca instituţie de interes public, cu caracter financiar şi comercial, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).