Reprezentanţii companiei au precizat că în ciuda presiunilor puternice din piaţă, rata de scădere a veniturilor a fost stabilizată. Cât priveşte profitul, datorită unui control riguros al costurilor, Romtelecom a înregistrat doar o uşoară scădere de 1,2%, nivelul EBITDA atingând 32,3%, la finalul anului trecut. Compania a pierdut 7,4% din clienţii de telefonie fixă, numărul acestora ajungând la 2,7 milioane.
Romtelecom a încheiat anul trecut cu 807 mii de clienţi pe segmentul de internet broadband, în creştere cu 24,1%, iar numărul contractelor de televiziune prin satelit a crescut cu 37,5% la 884 de mii. În acest an, Romtelecom a anunţat că se va concentra pe dezvoltarea infrastructurii de fibră optică, la nivel naţional pentru creşterea vitezelor la internet.