Mihai Voican

VEȘTI PROASTE! Preţul energiei electrice a ajuns la un nou record

bursa de energie, home3, pret energie, s-a scumpit curentul

Preţul energiei electrice atinge noi recorduri pe bursa de profil OPCOM, ajungând la peste 2.300 de lei pe MWh în vârf de consum pe piaţa spot, după cum arată datele postate pe site-ul operatorului bursier și citate de Agerpres.

Astfel, energia cu livrare luni are un preţ mediu de 1.591 lei pe MWh pe Piaţa pentru Ziua Următoare.

Cel mai mare preţ, respectiv 2.306 lei pe MWh, a fost înregistrat pentru intervalul orar 18:00 – 19:00.

Spre comparaţie, preţul pentru energia cu livrare vinerea trecută, ultima zi lucrătoare, a fost 1.554 lei/MWh ca medie, cu un vârf de 1.915 lei pe MWh.

Duminică după-amiaza, la ora 16:30, România consuma 7.164 MW, producţia era de 7.124 MW, diferenţa reprezentând importuri.

Energia hidro (1.805 MW) şi cea eoliană (1.625 MW) erau principalele surse de producţie.

Ultimele Articole