Marian Manolache

Viaţa normală a grecilor aproape s-a oprit. Ce cred grecii despre ce se întâmplă în ţara lor

economie Grecia, faliment Grecia, Grecia, probleme grecia

Tasos, proprietarul unui magazin de bijuterii, deschis de curând într-un cartier muncitoresc al Atenei, declară că nu a mai vândut nimic de mai bine de trei luni. Deoarece nu a plătit facturile la electricitate, vitrina cu bijuterii din faţa magazinului nu este luminată. Ca majoritatea grecilor în ultimele luni, şi el a petrecut mai mult timp în faţa televizorului decât cu afacerea sa, gândidu-se la posibilităţile unui dezastru şi la ieşirea Greciei din zona euro, scrie Mediafax.

 

Efectul crizei asupra micii sale afaceri, pe care afirmă că ar putea fi nevoit să o închidă, a fost devastator. Clienţii săi fideli, pe care i-a văzut rar în ultima perioadă, îi datorează 14.000 de euro, iar cei care vin vor să amaneteze obiecte de familie. „Politicienii se joacă cu oamenii”, spune el, cu ochii roşii de oboseală şi stres. „Oraşul ăsta fierbe. Nu sunt eu protestatar, dar curând capacul va sări de pe oală”, a declarat el pentru New York Times.

 

Pe de altă parte, vânzările de automobile aproape s-au oprit, situându-se la cel mai scăzut din 1993 încoace, iar cei care au maşini au probleme cu cheltuielile aferente. În ultimele trei luni, numărul maşinilor neasigurate a crescut cu 500.000, până la 1,5 milioane, potrivit New York Times. De asemenea, se închid tot mai multe magazine mici, considerate „sângele” economiei greceşti, care se bazează pe cererea internă.

 

În plus, speculaţiile potrivit cărora Grecia ar fi nevoită să revină la drahmă au condus depozitarea banilor în străinătate, acasă sau în maşină, dar cu siguranţă nu în cheltuieli. Din ianuarie 2010, băncile greceşti au pierdut depozite în valoare de 63,5 miliarde de dolari, reprezentând aproxiamtiv 20 la sută din producţia economică. Însă bancherii afirmă că în septembrie şi octombrie s-au înregistrat creşteri substanţiale, de la 13,8 la 20,7 miliarde de dolari în aceste două luni.

 

Ura faţă de politicienii greci este mult mai intensă decât furia faţă de creditorii ţării, UE şi FMI. „Sunt impresionat că oamenii nu au dat fuga în Parlament, să-i ardă pe politicieni de vii, ca pe un souvlaki”, a declarat Dimitris, un şofer de TIR pensionar, care şi-a trimis de curând economiile de o viaţă (aproximativ 69.000 de dolari) în Suedia, pentru că, în opinia sa, „Grecia este falimentară”.