Citeşte mai mult despre Forumul Financiar 2010

„Dacă noi nu creştem taxele în Bulgaria, voi (românii – n.r.) şi alte ţări vecine să ţineţi cont de asta, pentru a nu deveni necompetitivi”, a spus Hristov, prezent la Forumul Financiar 2010.

În opinia oficialului bulgar, regiunea are nevoie de fluxuri de capital străin, care să susţină revenirea economiilor şi ieşirea din criză.

Hristov
a menţionat că la nivel european nu există o problemă de politică monetară, iar Banca Central Europeană gestionează corect situaţia. În schimb, situaţia stă mult diferit la nivelul politicii fiscale, unde coordonarea este slabă, aceasta fiind principala dificultate a pieţei comune.

El a mai arătat că, la fel ca în cazul României, Bulgaria nu are vreo problemă cu băncile deţinute de instituţii de credit greceşti, care în majoritate sunt entităţi locale, supravegheate şi reglementate de banca centrală.

Hristov a precizat că expunerea băncilor greceşti reprezintă doar 20% din capitalurile din sistemul bancar bulgar.

Astăzi a început la Bucureşti cea de-a şaptea ediţie a Forumului Financiar organizat de Forum Invest, care începe astăzi la Bucureşti. Printre participanţi se află celebrul economist Nouriel Roubini, expertul care a prevăzut criza economică.

Prim vice-guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) Florin Georgescu a vorbit despre rolul băncilor centrale în acest context şi despre riscul creşterii preţurilor. Ministrul Mediului va participa la discuţia despre atragerea fondurilor europene, iar arhitectul Capitalei va vorbi despre soluţii de finanţare pentru sectorul construcţiilor. În a doua zi a forumului, finanţiştii vor contura imaginea sectorului bancar după încheierea crizei.

 În fine, ministrul de Finanţe din Bulgaria, Mugur Isărescu şi Nouriel Roubini vor comenta opţiunile de ieşire din programele naţionale anti-criză, atât de neortodoxe încât pot provoca la rândul lor, noi crize.

Ultimele Articole