Viceprimarul Raicu îl contrazice pe Oprescu: Primăria nu a reziliat contractul cu Sedesa

București, Centrul Istoric, Oprescu, Primaria, primarul Capitalei, reziliere contract, Sedesa, Viceprimar

Precizarea vine după ce, joi, primarul general Sorin Oprescu a anunţat că rezilierea contractului s-a produs acum trei zile, iar zece dintre cele 14 proiecte pentru restaurarea zonei istorice a Bucureştilor vor fi scoase la licitaţue, la celelalte patru urmând a fi făcute lucrări necesare de refacere. „Nu înţeleg acest anunţ, în condiţiile în care destul de recet, primăria a semnat cu firma Sedesa prelungirea contractului”, spune Raicu.

În lina iulie, firma spaniolă Sedesa a reluat lucrările în Centrul Istoric al Bucureştiului, conform unui act adiţional semnat de reprezentanţii companiei şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Reluarea lucrărilor s-a stabilit după ce cele două părţi au căzut de acord că gestionarea corectă a contractului, din punct de vedere juridic şi financiar, va fi certificat de o analiză efectuată de un nou consultant, contractul vechiului consultant expirând în decembrie 2008.

Raicu a precizat că nu există niciun subcontractor care să continue lucrările, în mod legal, în zonă. Joi, Oprescu a anunţat că un subcontractor al firmei Sedesa continuă lucrările în zonă, cu referire la firma Apolodor. „Dacă lucreză, o fac în mod ilegal. Ca să fie încheiat un subcontract, trebuia să existe, conform reglementărilor legale, un consultant. Ori de câteva luni, la această lucrare nu există un consultant”, explică Raicu.

Viceprimarul Capitalei a mai precizat că, în continuare, Primăria Capitalei, are o datorie de circa 2 milioane de euro către firma spaniolă.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a mai anunţat, şi pe 22 aprilie, rezilierea contractului cu Sedesa. Ulterior, Oprescu s-a răzgândit, în condiţiile în care municipalitatea avea de achitat facturi de două milioane de euro firmei Sedesa.

Potrivit lui Oprescu, în patru ani, în Centrul Istoric au fost refăcute doar patru dintre cele 14 străzi de care se ocupă Sedesa, iar ritmul lucrărilor la celelalte 10 este „aproape inexistent”. Primarul general ar fi vrut, însă, ca până în 2012, lucrările de reabilitare să fie finalizate în măcar jumătate din Centrul Istoric.

Ultimele Articole