Victor Hănescu s-a calificat în turul doi al turneului de la Roland Garros

ATP, Roland Garros, Victor Hanescu, WTA

Victor Hănescu s-a calificat în turul trei de la Roland Garros după ce l-a depăşit în trei seturi, scor 6 la 3, 6 la 4, 6 la 2, pe Yuri Schukin, din Kazakhstan. Cel mai valoros tenisman român al momentului şi-a respectat statului de favorit şi a dominat clar partida, obţinând victoria în doar o oră şi 40 de minute. Singurul jucător român prezent la ediţia din acest an a competiţiei, Hănescu se află pentru a şaptea oară printre favoriţii Internaţionalelor Franţei.

Sportivul român este cotat drept al 31-lea favorit al tabloului principal masculin al competiţiei dotate cu premii totale de 7,6 milioane de euro. Pentru perfomanţa sa, Victor Hănescu a încasat din partea organizatorilor un cec de 42 de mii de euro şi 90 de puncte ATP. România mai are în concurs în această fază a turneului pe Alexandra Dulgheru, pe tabloul principal feminin, dar şi în competiţia de dublu.