Antonescu a relatat, într-o emisiune la Antena 3, că el l-a informat pe preşedintele Băsescu despre menţinerea propunerii ca Ovidiu Silaghi să fie numit la Ministerul Transporturilor.
Liderul PNL a relatat că şeful statului i-a spus că îl va lăsa pe Victor Ponta interimar la Transporturi pentru 45 de zile, ca să finalizeze privatizarea CFR Marfă. Băsescu i-a mai spus lui preşedintelui PNL că, după acest interval, va decide ce face în legătură cu propunerea lui Silaghi la Transporturi.
Răspunzând unei întrebări, Antonescu a spus că a discutat cu Victor Ponta despre ceea ce i-a spus preşedintele Băsescu, iar premierul nu s-a arătat surprins de decizia şefului statului.
„Decizia preşedintelui este, luând act de propunerea noastră, să lase să curgă interimatul domnului prim-ministru Ponta în fruntea Ministerului Transporturilor vreme de 45 de zile, în ideea că va finaliza contactul de privatizare al CFR Marfă. Ăsta este un lucru pe care mi l-a comunicat – nu e niciun secret din asta – şi că la sfârşitul acestei perioade de interimat va decide asupra propunerii pe care noi am făcut-o, luând act că ne-o menţinem”, a spus Antonescu.
El a precizat că Ponta nu a formalizat până în acest moment propunerea PNL în ceea ce-l priveşte pe Silaghi pentru că, aşa cum a comunicat premierul anterior, a aşteptat să aibă loc şi această discuţie a sa cu Băsescu.
Antonescu a adăugat că Ponta va formaliza propunerea ca Silaghi să ocupe postul de la Transporturi probabil în zilele următoare şi o va trimite preşedintelui.
El a precizat că Băsescu l-a informat asupra intenţiei sale de a lăsa ca interimatul de 45 de zile al lui Ponta la Transporturi să curgă până la epuizarea termenului, astfel încât procesul de privatizare al CFR Marfă să fie finalizat în interiorul acestei perioade.
„Dar ceea ce preşedintele m-a informat la rândul domniei sale este că va lua act de această propunere, va lăsa interimatul să curgă până la capăt pentru ca un proces de privatizare, argumentul domniei sale fiind că procesul respectiv de privatizare a fost dus până acum de fostul ministru Relu Fenechiu şi de primul-ministru şi, ca atare, fiind o acţiune pe care ei au gândit-o, să o ducă la capăt”, a adăugat Antonescu.
Liderul PNL a spus, răspunzând unei întrebări a moderatorului, că singura lectură politică posibilă a demersului lui Traian Băsescu priveşte intenţia acestuia ca Ponta să-şi asume până la capăt privatizarea CFR Marfă şi eventualele disponibilizări făcute de companie în perioada următoare.
„Asta e cred singura lectură posibilă”, a spus Antonescu.