Sezonul raportărilor este încă în curs, dar se pot deja desprinde câteva tendinţe. Mai ales în ceea ce priveşte băncile, anticipate cu mult interes de către toată lumea. Ce putem constata? Nimic foarte diferit faţă de cele două trimestre anterioare.
Marii jucători globali au fost din nou “salvaţi” de performanţe excepţionale provenite de pe urma tranzacţionării. Motorul, de data aceasta, l-au constituit instrumentele cu venit fix, adică obligaţiunile. Ar fi fost ciudat să nu fie aşa! Guvernele împrumută cantităţi enorme de bani, iar dacă deţii o prezenţă semnificativă pe această piaţă, nu poţi decât să câştigi. Fără prea mari eforturi. La aceasta se adaugă faptul că “premianţii clasei”, JPMorgan şi Goldman Sachs, au mai beneficiat de un element important. Căderea rivalilor Bear Stearns şi Lehman Brothers le oferă un bazin mult mai larg de clienţi, în condiţiile în care cele două instituţii eşuate erau tradiţional specializate tocmai pe instrumente cu venit fix.
În ceea ce priveşte băncile comerciale sau componenta comercială a unor bănci globale, lucrurile sunt mai puţin roz. Cel puţin din cifrele prezentate până acum. Neperformantele cresc odată cu provizioanele, iar restanţele la cardurile de credit se acumulează rapid în statele dezvoltate, în special în America. Din păcate, aceasta este componenta reprezentativă pentru economia reală. Nu comisioanele percepute investitorilor care redescoperă bursele şi nici volumele gigant de titluri, din partea emitenţilor suverani. În aceste condiţii, guvernatorul Băncii Angliei, Mervyn King, face din nou apel la separarea celor două activităţi, respectiv cea investiţională de cea comercială. Faptul că a stârnit preponderent reacţii adverse nu este de mirare. Pe termen lung, probabil că ar putea reprezenta o temă de dezbatere. Pe termen scurt însă, nu văd de ce şi-ar dori cineva să adere la o asemenea variantă.
Majoritatea băncilor de anvergură internaţională atribuie succesul ultimelor nouă luni cifrelor rezultate din tranzacţionare. Într-un asemenea context, bonusurile-record pe care le vedem la anumite instituţii vin absolut firesc. Dacă nu recompensezi principalii generatori de profit, atunci pe cine să mai recompensezi în ziua de astăzi? Atât băncile, cât şi companiile din sectorul tehnologic au reuşit să alimenteze sentimentul pozitiv din pieţe, nu au generat însă entuziasm! Era şi greu!
Ultima oară când indicele Dow Jones a reuşit să se caţăre de undeva de sub 7.000 de puncte până la 10.000 i-au trebuit doi ani! Pe deasupra, a mai şi fost “asistat” de o revoluţie tehnologică! În 2009, suprareacţie sau nu, distanţa a fost parcursă în şapte luni, fără niciun fel de revoluţie.
Motorul creşterii economice la nivel global nu a fost încă identificat, şi nu trebuie să confundăm rezultatele bune raportate de Intel, Apple, Google sau Amazon.com cu o “revoluţie”. Sunt, pur şi simplu, companii foarte profitabile. De aceea, nu cred că putem vorbi, deocamdată, despre “relansare”, cu atât mai puţin despre o “mare relansare”. Mai ales că, la nivel macroeconomic, avem încă parte de multe surprize neplăcute. Ultima a venit din partea Marii Britanii. Cel de-al şaselea trimestru consecutiv de contracţie economică i-a luat pe nepregătite până şi pe cei mai pesimişti analişti. Iată cum una dintre cele mai importante pieţe occidentale nu a beneficiat până acum de niciun fel de “vlăstar”. Şi atunci, ce anticipează bursele, mă întreb? Un 2010 luminos şi uniform pentru toate statele vestice? Greu de imaginat. Într-adevăr, o corecţie ar putea să aducă mai mult echilibru şi poate mai multă predictibilitate. Există însă riscul ca un recul oarecare să fie confundat cu “acea corecţie de care avem nevoie pentru a creşte sustenabil”. Teoria economică ne spune însă că, dacă nivelul ajustării nu este cel corect, erodarea valorii se va produce în timp.
> Victor Popa este realizatorul emisiunii Business Line şi corealizator al rubricii 3&U la The Money Channel
