“Criza este o oportunitate pentru ţări deştepte”, spunea Patriciu, şi, teoretic, are dreptate. Spun “teoretic”, pentru că, în ultimul an şi jumătate, mai toate pierderile majore s-au decontat la stat, indiferent de cum s-ar numi acesta. Dacă nu s-ar fi întâmplat aşa, aveam acum cu toţii (ne)şansa de a simţi pe propria piele ceea ce au simţit alţii cu 80 de ani în urmă. Este infinit mai bine să înveţi din greşelile altora sau din cărţi. Revin la Georgia. Nu-mi dau seama de ce Patriciu a ales acest exemplu, dincolo de oportunitatea de afaceri pe care a identificat-o personal acolo. Miliardarul invoca numărul redus de impozite. Într-adevăr, în clasamentul “Doing Business 2010”, Georgia ocupă un spectaculos loc 11, surclasând state precum Elveţia, Germania sau Japonia. Dar asta nu înseamnă nimic! În linii mari, topul este alcătuit în baza legislaţiei adoptate, şi nu implementate! Cu alte cuvinte, poţi să ai liniştit şi corupţie endemică, şi economie perfect oligarhizată! Atât timp cât legile şi reglementările sunt preluate în sistem “copy-paste” din Occident, mereu se va găsi un top care să-ţi asigure un loc fruntaş.
Totodată, nu trebuie subestimate nici eforturile de PR din partea SUA, absolut fireşti în logica geopolitică. De aici şi până la atragerea corporaţiilor de calibru este totuşi cale lungă, şi mă tem că Georgia nu o va parcurge prea curând. De altfel, acesta este şi motivul pentru care, de exemplu, People’s Bank of Georgia a fost preluată de Dinu Patriciu împreună cu un fost premier georgian, şi nu de bănci precum HSBC sau Barclays. În ciuda PR-ului eficient! Apropo de PR, înţeleg că Andy Garcia îl va interpreta pe Mikhail Saakashvili într-o peliculă hollywoodiană pe marginea conflictului din Oseţia de Sud. Nu-mi dau seama dacă filmul este de natură să cimenteze nou-descoperitul statut de “magnet investiţional” al Georgiei, presupun că mai degrabă nu.
În ceea ce priveşte restul măsurilor incluse în “decalogul nuanţat”, multe sunt de bun-simţ. Într-adevăr, dacă îţi propui să construieşti infrastructură exclusiv din bani publici, rişti să n-ajungi nicăieri, iar băncile de investiţii pot avea o abordare mult mai eficientă în promovarea acestor proiecte. Mai departe, vânzarea concesiunilor zăcămintelor de gaze este o altă propunere care merită luată în calcul. Dinu Patriciu vorbea despre beneficii imediate de miliarde de euro. Nu-mi dau seama dacă este chiar atât de simplu, dar înmagazinarea de gaze ne-ar mai pune măcar la adăpost de eventuale discontinuităţi în ceea ce priveşte aprovizionarea.
O altă soluţie avansată de Patriciu este valorificarea portofoliului imobiliar al statului. Bineînţeles că aici diavolul se ascunde în detalii, dar, în principiu, nu văd de ce am respinge din start o asemenea variantă. Evident că discuţia poate fi reluată la modul serios abia peste câţiva ani, când poate că nu va mai fi un “buyers market”, iar statul nu ar fi nevoit să negocieze sub imperiul disperării. Acestea ar fi câteva dintre propunerile care au caracter util. Din păcate însă, ponderea ideilor cu aplicabilitate redusă sau chiar zero este mult mai mare. Să luăm, spre exemplu, garanţiile de stat, în cuantum de x salarii pentru disponibilizaţii din sectorul public care vor să-şi lanseze propria afacere. Cu alte cuvinte, statul ar urma să faciliteze metamorfoza de la statutul de “şomeri cu datorii la bănci” la cel de “antreprenori de perspectivă”. Asta poate doar în “Metamorfoza” lui Kafka sau, cel mult, în filmele cu Saakashvili! Şi, cel mult, în limita celor maximum 15 procente, atât cât cuprinde rata de succes pentru o afacere nouă, din punct de vedere statistic. Măcar de-ar fi invocat povestea cu reconversia profesională! Nici pe aceea n-o crede multă lume, dar sună mai plauzibil.
Comentariile pe marginea funcţionalităţii sistemului bancar românesc mi s-au părut de-a dreptul uluitoare. Dinu Patriciu deplânge, practic, lipsa băncilor regionale. Eu cred sincer că ar trebui să ne considerăm norocoşi şi privilegiaţi că nu avem bănci regionale în momentul de faţă. Riscul ar fi fost imens! Exemple găsim cu duiumul în America, Spania sau chiar Germania! Asta ar mai fi lipsit! Instituţii mici, slab capitalizate şi care fac te miri ce pentru a face faţă băncilor comerciale.
În acelaşi timp, miliardarul invocă din nou alternativa consiliului monetar. De fapt, nu este o alternativă! Ar fi fost poate cu zece ani în urmă. Acum, cu chiu, cu vai, ne îndreptăm către ERM2 şi orice discuţie legată de acest subiect este inutilă. În ceea ce priveşte fiscalitatea, aici putem teoretiza la nesfârşit. Cu toţii ne dorim impozite cât mai mici. Din păcate, consolidarea bugetară nu se poate realiza concomitent cu relaxarea fiscală. Tocmai de aceea, măsurile aferente sunt botezate fie “prociclice”, fie “contraciclice”. Statele cu importante acumulări fiscale pot cocheta eventual cu asemenea idei. Nu e cazul nostru şi nici nu va fi în viitorul previzibil.
Poate că cel mai important lucru pe care Dinu Patriciu nu a reuşit să-l facă este să ofere o alternativă credibilă la acordul cu FMI. Nu a reuşit s-o facă nici în martie, nu reuşeşte nici acum. Aşa cum am mai spus, România a fost identificată încă de anul trecut drept victimă predilectă a pieţelor. Cine-şi imaginează că investitorii şi-ar fi rupt chiar şi un minut din timpul lor ca să vadă cum îşi propune ţara noastră să atragă 15 miliarde de euro fără FMI (planul Patriciu) visează. Eu ştiu că unii mai şi câştigă atunci când merg împotriva pieţei. Nu însă cei faliţi.
> Victor Popa este realizatorul emisiunii Business Line şi corealizator al rubricii 3&U la The Money Channel.
