Videanu: Contracţia PIB în 2009 s-ar putea reduce de la 4% la 2,8%

2009, PIB, Videanu

 Una dintre cauze o reprezintă modul în care se desfăşoară licitaţiile publice, care trebuie să respecte toate procedurile legale. Chiar şi în aceste condiţii, spune ministrul Videanu, la sfârşitul anului, economia României ar putea înregistra o scădere de doar 2,8% din PIB faţă de 4% cât a estimat FMI.

Ministrul economiei este foarte încrezător în măsurile luate până acum de guvern.

„Ma bazez in principal pe investitiile publice si pe investitiile in parteneriat public privat, mai ales investitiile pe care minsterul economiei le genereaza. Desigur ca ele mai putin vor avea efect in 2009, dar in 2010 vor avea efect cu certitudine”, a mentionat ministrul economiei Adriean Videanu in cadrul emisiunii Money Show.

 ”As putea spune că, in opinia mea, descresterea economica va fi diminuata undeva la 1-1,2 procente iar de la -4 undeva spre 2,8″, a mai adaugat acesta.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) prognozează pentru România o creştere economică negativă de 4,1% în acest an şi o creştere economică zero pentru 2010.