„Niciodată nu-ţi omori vaca care dă lapte. A fost prea plastică comparaţia? Dar este absolut adevărată. Sectorul public este cel care poate să dea şansa relansării economice în România”, a spus Videanu, la lansarea Cartei Albe a IMM-urilor.
În acest sens, el a arătat că toate măsurile adoptate de Guvern au fost în sprijinul mediului ecomomic şi au dus la stabilitate.
Întrebat de jurnalişti de ce totuşi mii de firme dau faliment sau intră în insolvenţă, Videanu a spus că „asta este viaţa”.
„Asta este viaţa. În economie sunt unele firme care se închid, altele care se înfiinţează. În toate ţările apar şi dispar firme”, a afirmat Videanu.
Pe de altă parte, el a reiterat preocuparea Guvernului pentru sprijinirea tinerilor întreprinzători.
„Zona care alimentează şomajul este cea a tinerilor absolvenţi. Aceştia nu au şansa de a intra în economia reală. De aceea avem în dezbatere legea starter pentru spijinirea tinerilor de până la 35 de ani să-şi deschidă firme. Sunt oamenii cei mai dinamici şi ar fi nedrept să alimenteze rândurile şomajului. Aceştia vor avea şansa să intre în economia reală”, a mai spus Videanu.