Cel puţin 17 dintre cele 144 de persoane rănite în exploziile produse luni la maratonul din Boston sunt în stare critică, iar 25 în stare gravă, în timp ce opt pacienţi sunt copii, potrivit datelor oferite de spitale.
Cele două explozii s-au produs „simultan”, în apropierea liniei de sosire, la aproximativ 50-100 de metri distanţă, potrivit şefului poliţiei din Boston Ed Davis. Un înalt oficial din serviciile secrete americane a declarat că alte două bombe au fost găsite în apropierea liniei de sosire a cursei maraton, în ceea ce părea a fi un atac bine coordonat.
Citeşte şi Mărturiile sportivilor români participanţi la Maratonul de la Boston
Biroul Federal de Investigaţii din SUA consideră „atacuri teroriste” exploziile din Boston, afirmă surse oficiale, citate de CNN. Anchetatorii FBI nu au stabilit încă dacă este vorba de un complot terorist intern sau de unul internaţional.
Un suspect în cazul atentatelor comise în Boston a fost reţinut, fiind un saudit în vârstă de 20 de ani care se află la un spital din oraş, afirmă surse citate de ziarul New York Post.
Nu se ştie cu claritate dacă suspectul a fost rănit în atentate sau a suferit un şoc traumatic.
Administraţia federală a Statelor Unite a mobilizat toate resursele necesare după atacurile din Boston, iar autorii vor fi aduşi în faţa justiţiei, afirmă preşedintele Barack Obama.
„Încă nu ştim cine a făcut acest lucru. Nu trebuie să ne grăbim cu concluziile. Dar vom afla cine sunt autorii şi de ce au făcut asta; vor fi aduşi în faţa justiţiei”, a declarat Obama, precizând că Administraţia federală pune la dispoziţie toate resursele pentru ajutarea autorităţilor statale şi locale din Massachusetts.
„Eu şi Michelle suntem alături în rugăciuni de victimele acestor evenimente”, a precizat Obama.
După cele două explozii de luni de la maratonul din Boston, multe oraşe din SUA au luat imediat măsuri de securitate sporite. Securitatea în jurul Casei Albe şi nivelul de alertă la Washington DC au crescut.