Pentru prima dată în istoria Serviciului Britanic de Informații (SIS), cunoscut și sub numele de MI6, trei dintre cei patru directori-generali ai săi sunt femei. „Aventura mea la școala de spioni începe în zorii zilei într-un oraș care începea să se trezească”, scrie Helen Warrell, redactor al Financial Times, care a petrecut șase luni discutând cu cele mai puternice spioane britanice pentru a înțelege cum arată cu adevărat viața unei femei care lucrează într-o profesie învăluită în mister și dominată de obicei de bărbați.
Nu știa încotro se îndreaptă. Știa doar că se va întâlni cu persoana sa de contact într-un loc ușor de reperat din centrul Londrei. Warrell s-a deplasat cu mașina, vaporul și trenul până când a ajuns într-un loc unde ofițerii de la Serviciul Britanic de Informații (SIS), cunoscut și sub numele de MI6, își învață meseria.
Warrell nu are voie să spună unde a fost escortată, dar a descris locul ca fiind „uriaș, sobru, iar vântul usturător îți face ochii să lăcrimeze”. La ușă, a întâmpinat-o o femeie scundă, veselă cu păr blond, scurt și ondulat, a cărei atitudine primitoare este în contradicție cu atmosfera bizară și sterilă a locului în care se afla.
Kathy este șefa tuturor operațiunilor de spionaj întreprinse de ofițerii MI6 și de agenții lor din toată lumea. Kathy glumește amintindu-și că atunci când a primit prima ofertă de a lucra pentru MI6 mama ei s-a întrebat de ce fiica sa ar vrea să facă ceva atât de „nebunesc și ieșit din comun. Tatăl meu mi-a spus doar: ‘Du-te’.” Această britanică modestă din nordul țării care spune că „nu este foarte curajoasă” este una dintre cele mai puternice spioane din întreg Regatul Unit.
Kathy este unul dintre cei patru directori-generali ai SIS – fiecare dintre ei raportează direct șefului MI6, care se semnează cu pseudonimul „C” – o tradiție începută cu primul lider al agenției, Căpitanul Sir Mansfield George Smith-Cumming. Pentru prima dată în istoria serviciului de informații, trei dintre directori sunt femei. Ele lucrează în unele dintre cele mai imporante domenii ale spionajului care evoluează într-un ritm accelerat.
Șefa departamentului de tehnologie – adevărata „Q” din filmele cu James Bond
Kathy este directorul de operațiuni. Rebecca este asistenta lui C și se ocupă de strategia agenției. Cel mai spectaculos job este, probabil, cel al Adei, șefa tehnologiei, căreia i se mai spune și „Q”, după porecla geniului care îi pune la dispoziție lui James Bond toate dispozitivele de spionaj.
Din moment ce șeful MI6 este singurul membru al agenției al cărui nume este cunoscut și căruia i se permite să vorbească în public și pentru că, până acum, toți au fost bărbați, aceasta este prima dată când mai multe femei, care sunt ofițeri SIS, au oferit declarații. Warrell le-a schimbat numele și a ascuns anumite detalii pentru a le proteja pe spioane și pe sursele cu care lucrează.
Ele au fost de acord să vorbească pentru a încuraja alte femei să aplice pentru joburi la MI6 și pentru a corecta percepția că spionajul este o lume a bărbaților. Pentru MI6, absența istorică a femeilor din rândul spionilor este atât o greșeală gravă, cât și o armă secretă. Principalii adversari ai Marii Britanii de azi – China, Rusia, Iran și Coreea de Nord – sunt societăți represive cu puține femei la putere.
Pentru spioane, această slăbiciune a inamicului este exploatabilă tocmai pentru că ele sunt deseori trecute cu vederea, ceea ce face ca femeile să poată ajunge cei mai buni spioni din lume. Spionii nu se aseamănă prea mult cu restul populației, iar să lucrezi pentru MI6 este o experiență deosebit de stranie. Nu poți să spui nimănui, mai puțin membrilor apropiați ai familiei, cine este superiorul tău – nu poți să dezvălui niciun detaliu despre activitățile tale de zi cu zi.
Trebuie să îți închizi telefonul cu mult înainte de a te apropia de sediul agenției – ziguratul de smarald din cartierul Vauxhall de la Londra. Odată ajuns acolo, îți lași telefonul la intrare. Accesul la internet este limitat, iar contactul cu lumea exterioară se face cu telefonul fix. Gestionarea vieții personale este neobișnuit de problematică. Tranzacțiile mai complicate, precum achiziționarea unei case, este „un coșmar”, după cum a dezvăluit un ofițer al serviciilor de informații.
Cum a ajuns una dintre cele mai puternice spioane din Marea Britanie director de operațiuni al MI6
Drumul pe care Kathy l-a luat ca să ajunge în SIS a fost unul clasic: era în al treilea deceniu al vieții, de-abia își terminase doctoratul în literatură și încerca pentru a doua oară să participe la programul de formare a studenților organizat de Ministerul britanic al Afacerilor Externe Kathy a fost redirecționată înspre spionaj printr-o scrisoare în care era invitată la un interviu pentru „oportunități alternative” din afara țării, despre care i s-a spus să nu discute cu nimeni.
A vrut dintotdeauna să fie ambasador, dar era intrigată și de această organizație paralelă și de modalitățile prin care ea interacționează cu străinii. Primul job al lui Kathy era legat de armamentul iranian, dar a progresat la roluri în care coordona agenți din toată lumea. Pentru a-și îndeplini sarcinile, Kathy a trebuit să ducă o viață „captivantă”: a călătorit, a învățat să vorbească limbi noi și să „intre în pielea” unor popoare și culturi noi.
Kathy își amintește de zilele dinainte de introducerea datelor biometrice, când trecea granițele țărilor în care se inflitra pe jos și își schimba deghizarea pe drum. Peruca ei preferată era o coamă roșcată în stilul de anii ’70 ai actriței Farrah Fawcett. Uneori se plimba cu 50.000 de lire sterline în poșetă, aceștia fiind probabil banii cu care îi plătea pe agenții din țara în care se afla – Kathy nu a vrut să ofere detalii despre acest subiect.
„Este o meserie foarte ciudată”
Metodele clasice prin care bărbații spioni își făceau legături cu agenți de sex masculin nu funcționau pentru Kathy. „Nu stăteam toată noaptea cu un agent să beau whiskey”, povestește ea, explicând că trebuia să găsească alte tactici care să funcționeze în cazul ei, precum atunci când îi invita pe agenți acasă la ea, câștigându-le astfel încrederea. În mod surprinzător, spioanele au succes în unele dintre cele mai conservatoare țări. „Când te joci într-o cultură care este dominată de bărbați, femeile tind să fie subestimate și, astfel, să fie percepute ca fiind mai puțin amenințătoare”, a spus Kathy.
Ca să te apropii de străini și să păstrezi secrete față de prieteni este nevoie să te folosești de decepție
Fiind o catolică cu un „simț al vinovăției dezvoltat”, lui Kathy i-a fost greu să se adapteze. „Există un paradox la baza acestui job pentru că suntem profund etici, dar trebuie să spunem și minciuni. Facem asta pentru că trebuie să ne atingem obiectivul – sună foarte pretențios – în numele binelui”.
Aproape niciunul dintre prietenii apropiați ai lui Kathy nu știu că ea este un spion. La fel ca în cazul tuturor ofițerilor MI6, povestea ei cu care își ascunde adevărata meserie este că lucrează la Ministerul de Externe. Când este întrebată despre muncă, tactica ei este să descrie un rol „atât de plictisitor încât nimeni nu o să te mai întrebe din nou. Cred că săracilor mei prieteni le este milă de mine.”
Unii dintre prietenii mei sunt conștienți de ceea ce fac pentru că, la un moment dat, devine absurd să am șase telefoane în poșetă. Și unul din ele sună și trebuie să plec. Și spun: ‘Îmi pare foarte rău, dar trebuie să plec de la cină acum. S-ar putea să nu mă întorc până foarte târziu în seara asta, așa că uite cheile de la casă și nu îți face griji’.
Kathy a luat parte la operațiunile antiteroriste la apogeul activității ISIS în Irak și Siria care au ajutat la dejucarea unor atacuri împotriva Marii Britanii. Detaliile sunt secrete, dar atunci când Warrell o întreabă pe Cathy dacă a salvat vieți omenești, parcă a apărut și un embargo emoțional. „Da, dar nu vreau să crezi că este numai meritul meu.”
Toate spioanele cu care a vorbit Warrell, active sau retrase din activitate, povestesc despre pericolele la care sunt expuse atunci când agenții bărbați interpretează greșit intențiile lor.
Întâlniri în camere de hotel și în mașini. „Poți să vezi cum i se schimbă privirea”
Întâlnirile se desfășoară de multe ori în camere de hotel sau în mașină – locuri care creează o atmosferă stânjenitor de intimă. O spioană care a avansat în ierarhia MI6 acum 40 de ani a spus că ea obișnuia să dezvăluie faptul că face parte din serviciile de informații britanice mult mai repede decât ar fi făcut-o un bărbat tocmai pentru a evita orice confuzie. Pe vremea când conducea operațiunile agenților de pe teren, Ada (acum Q) crea în mod fățiș asocieri familiale.
Se schimbă lucrurile. Poți să vezi în privirea agentului cum i se schimbă [atitudinea]. O fac foarte pe față, spunând ‘Mă simt ca și când sunt sora ta’. ‘Pot să-mi imaginez că ești fratele meu’. ‘Te respect ca pe tatăl meu’.
Pentru Ada, spionajul a fost dintotdeauna singurul job pe care a vrut să îl aibă. O „tocilară”, după cum se descrie ea, Ada povestește cu drag despre prima ei misiune în domeniul neproliferării pe care o descrie drept o combinație între înțelegerea „științei foarte profunde” din spatele tehnologiei nucleare și formarea de „relații incredibil de apropiate cu un număr de agenți diferiți care își riscau viețile pentru a putea să împartă secrete cu noi”.
Acești agenți sunt esențiali pentru misiunile interpersonale de colectare a informațiilor, pentru indentificarea celulelor teoriste, programelor de înarmare și, tot mai des, în războiul cibernetic.
În timp ce MI5, agenția de spionaj intern, cultivă surse din interiorul Marii Britanii, ofițerii MI6 iau contact cu persoane din întreaga sferă culturală, ligvistică și religioasă a planetei. Ei le cer oamenilor să își trădeze țările și guvernele. Legătura dintre agent și spion este ca nicio alta, intensificată fiind de pericolul pe care relația lor o prezintă pentru amândouă părțile.
Ada a fost prima femeie care a primit rolul lui Q la nivelul de director-general. Atletică și înaltă, cu părul blond tuns scurt, Adei îi place să poarte broșe mari în formă de insectă, care uneori atrag priviri suspicioase de la persoanele din domeniu cu care interacționează pentru că arată ca și când ar putea ascunde în interiorul lor o cameră sau un microfon.
Ce fel de dispozitive de spionaj se fac în laboratorul din care s-au inspirat filmele cu James Bond
Laboratorul lui Q, care în filmele cu James Bond arată ca un atelier subteran cu aspect de peșteră unde se găsesc mașini Aston Martin, pachete de țigări explozibile și, în ultimii ani, pereți plini de monitoare. Cu toate că lui Warrell nu i-au fost arătate prototipurile la care se lucrează în laboratorul spionilor, Ada i-a spus că departamentul ei se ocupă cu camuflarea unor dispozitive de înaltă tehnologie în obiecte de zi cu zi, precum ceasuri, cești de ceai, nasturi și, bineînțeles, broșe.
Ada a descris „cultura Q” a departamentului pe care îl conduce ca reprezentând „o convingere că poți duce lucrurile la bun sfârșit. Este acel echilibru splendid între a fi foarte binedispus și foarte serios în același timp.”
Cu toate că nu are o pregătire tehnică, Ada se bazează pe expertiza ei operațională pe care a dobândit-o în misiunile desfășurate în afara țării în timpul cărora a învățat limba arabă și s-a ocupat de agenți chiar și în zonele de război.
Ada a avut o familie de crescut, o situație care a prezentat probleme practice neobișnuite – la începutul unei misiuni i-a fost încredințată o mașină blindată, iar Ada a devenit primul ofițer în serviciu care să întrebe unde se află punctele de ancorare Isofix în care trebuia să monteze scaunul pentru copii. Faptul că avea o familie de crescut nu a împiedicat-o pe Ada să își îndeplinească misiunile în străinătate.
Fiind vizibil gravidă poate încuraja conversații neobișnuite. Unele dintre cele mai dure negocieri au devenit mai blânde”, vorbind cu agenții „despre dorințele pentru proprii lor copii sau pentru următoarea generație.
Baroneasa care a condus sediul MI6 de la Helsinki și misiunea de evacuare a unui dezertor KGB evacuat în secret din URSS
Baroneasa Meta Ramsay este un fost ofițer de informații al SIS care are acum peste 80 de ani. Cu toate că agenția nici nu confirmă, nici nu neagă faptul că ea ar fi lucrat vreodată pentru ei, Ramsay a fost șefa sediului MI6 de la Helsinki pe vremea când dezertorul KGB Oleg Gordievski a fost evacuat din Uniunea Sovietică în 1985 de doi diplomați britanici și soțiile lor.
Baroneasa este una din doar două femei care au ocupat o funcție înaltă în MI6 în anii ’70 și ’80. Cu bluza ei violetă elegantă și broșă cu ametist de la piept, Ramsay arată mai degrabă ca o bunică din Scoția, dar poveștile ei sunt pline de pericole. Curiozitatea despre oameni este ceea ce a atras-o pe Rebecca, directoarea adjunctă a MI6, în domeniul spionajului încă de la început.
Femeia de peste 50 de ani, cu o față rotundă, ochelari Cubitts cu rame drepte și ochi verzi-căprui pătrunzători nu se declară deloc „vitează”. Rebecca nu suportă locurile înalte și nu este „înnebunită după avioane”. Din cauza fricii de înălțime, nu îi plac prea mult nici podurile.
Nu m-aș apropia de pericol. Nu este genul meu. Eu sunt cea care, dacă barca cu vâsle se clatină, spune ‘Toată lumea să iasă de aici. Chestia asta o să se scufunde’. Dar am realizat că există vitejie fizică și există curaj. Și ele sunt lucruri destul de diferite.
Când cererea Rebeccăi a fost respinsă de Ministerul de Externe, pe vremea când avea puțin peste 20 de ani, un gentleman elegant i-a propus să fie spioană la o ceașcă de ceai.
„M-am gândit… chestia pe care o descrie acest tip sună destul de captivantă. Și nu în sensul de aventuri a la James Bond. Îmi amintesc că mă gândeam că psihologia acestui lucru sună destul de interesant”, a povestit Rebecca.
„Dacă ar știi ei ce se întâmplă cu adevărat, realitatea este de un milion de ori mai interesantă!”
Felul în care Rebecca privește arta spionajului are o aură de puritate. Ea nu pare interesată în aspecte precum teatralitatea, decepția și deghizarea. Filmele cu spioni o plictisesc. „Dacă ar știi ei ce se întâmplă cu adevărat […], realitatea este de un milion de ori mai interesantă!” Pentru Rebecca, „să îți dai seama de piesele lipsă ale unui puzzle… fragmentele de informații care explică de ce țările fac anumite lucruri sau de ce liderii foarte ostili au intențiile pe care le au… să șezi cu cineva câteva ore și să pui cap la cap toate lucrurile împreună, asta este magie.”
Când copiii ei au ajuns la adolescență, Rebecca s-a hotărât să le spună că este spion. „Erau foarte raționali și m-am gândit că informația nu va fi o povară pentru ei, că nu vor dezvălui [secretul] tuturor”.
În timp ce unii spioni aleg să nu le spună niciodată copiilor adevărul despre ocupația lor, Rebecca a vrut ca ei să cunoască „cerințele ciudate” pe care le presupune viața sa profesională.
Ieșită acum la pensie, Rebecca se teme că femeile se exclud încă pe ele însele din această breaslă „pentru că se gândesc că nu reprezintă imaginea de spion pe care o vezi la televizor.” Cele mai interesante povești cu spioni sunt cele despre care ei nu pot să vorbească. Discuțiile despre pericolele pe care le presupune munca lor sunt cele mai incomode, după cum povestește Kathy.
Aștepți într-o cameră de hotel întrebându-te cine o să bată la ușă și dacă persoana este cea pe care o aștepți și care speri să fie sau dacă o să fie altcineva, cum ar fi un [ofițer] al poliției locale. Deci, probabil că există o energie [care creează] neliniște mai degrabă decât teamă pentru siguranța ta fizică.
Kathy privește meseria ei cu mult optimism. „Rareori mă simt stresată la muncă. Am avut zile groaznice, dar nu am avut niciodată o zi plictisitoare.”
Recrutări tensionate, aventuri peste mări și oceane și dejucarea comploturilor inamice. Satsifacții profesionale și sacrificii personale
Multe spioane de succes sunt singure. Altele se chinuie să jongleze cu o meserie care le cere să petreacă mult timp în străinătate, carierele partenerilor și educația copiilor. Recrutările pline de tensiune, aventurile de peste mări și satsifacția de a zădărnici comploturile inamicilor – cât de mult merită ele când știi ce ai de înfruntat: minciunile de zi cu zi, pericolele, secretele pe care trebuie să le ascunzi de cei dragi? Chiar dacă femeile pot fi spioane excelente, cât de multe dintre ele își doresc să facă această meserie și de ce? Ce este un spion?
Warrell spune că din discuțiile cu spioanele care conduc o bună parte din MI6 a dedus că a fi un spion înseamnă să faci, nu doar să vorbești, și să lupți, nu doar să observi. Reacția Adei se apropie cel mai mult de un răspuns la toate aceste întrebări. Sub permisul de securitate pe care îl ține la gât, Ada ține ascuns un card pe care și-a notat un citat dintr-un discurs susținut de Teddy Roosevelt: Nu cel care critică este important, ci omul care coboară „în arenă, a cărui față este mânjită cu sudoare și sânge, care luptă cu vitejie și care, în cel mai bun caz, cunoaște într-un final triumful unei realizări mărețe și, în cel mai rău caz, dacă eșuează, măcar o face îndrăznind din răsputeri.”
