„Dezvoltarea Axigen a început în 2004, cu obiectivul de a furniza o tehnologie de top în domeniul comunicării prin email, atât în România cât și global”, se arată într-un comunicat al grupului. Decizia de a ieși din acționariatul Axigen Messaging a fost determinată de dorința de a include compania într-un grup de integratori IT care să îi permită un acces mai facil la clienți și proiecte complexe. Aceasta este o decizie strategic pentru GECAD Group și asigură totodată companiei Axigen Messaging posibilitatea de a continua să crească și să se dezvolte, se mai precizează în sursa citată.
Valorea tranzacției nu a fost făcută publică.
Vânzarea Axigen este cel de-al patrulea exit reuşit de Georgescu dintr-o companie pornită de la zero în România, după RAV (cumpărat de Microsoft), Gecad ePayment (Naspers) şi Avangate (Francisco Partners).
“Pentru că GECAD se concentrează acum pecompanii Internet și eCommerce, decizia de a vinde Axigen Messaging a fost oarecum firească. Sunt mulțumit că Axigen se va dezvolta în mâinile unor antreprenori români tineri, care au experiență vastă în proiecte de integrare a soluțiilor IT la nivel global. Mă aștept ca Axigen să crească exponențial de acum înainte, primind un impuls puternic din partea noilor acționari, atât în activitatea de vânzări și marketing, cât și în cea de dezvoltarea unor noi tehnologii și servicii”, explică RaduGeorgescu, Founding Partner al GECAD Group.
Antreprenorii care au achiziționat Axigen au investit în mai multe companiite hnologice, printre care Modulo Consulting, un integrator de soluții profesionale IT, personalizate și complete.
“Axigeneste un produs de comunicare adresat atât furnizorilor de servicii de internet cât și organizațiilor ce vor să își eficientizeze fluxul de comunicare și colaborare internă, ce are un potențial mare și pe care îl vom dezvolta în continuare. Suntem încântați să preluăm aceast produs și oamenii care au ajutat la dezvoltarea lui”, a declarat Bogdan Moldovan, unul dintre cei patru antreprenori români.
Ceilalți trei români care au cumpărat Axigen împreună cu Bogdan Moldovan sunt Cristian Daniel Drăghici, Ion Nistor şi Vlad Trofin, potrivit zf.ro.
Firma Axigen Messaging a raportat în 2012 o cifră de afaceri de 196.273 de lei (circa 44.000 de euro) și o pierdere de 5.633 de lei.