Vineri se aprobă taxele şi impozitele bucureştenilor pentru 2011. VEZI CÂT VEI PLĂTI

București, impozit auto, impozit cladiri, impozite, taxe

Impozitele şi taxele percepute în Bucureşti în 2011 vor fi la fel ca anul acesta, cu excepţia celor percepute persoanelor care au maşini cu capacitatea cilindrică de peste 2.000 cmc şi a celor cu mai multe case, potrivit unui proiect de hotărâre al Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). VEZI PROIECTUL

Impozitele pentru autoturisme sunt calculate în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului. Proprietarii de motorete, scutere, motociclete şi autoturisme cu capacitate cilindrică de până la 1.600 cmc vor plăti acelaşi impozit ca în 2010, respectiv opt lei, pentru fieacare 200 cmc ai motorului. Cei care au maşini cu capacitate între 1.601 şi 2.000 cmc vor fi taxaţi tot cu 18 lei pentru fiecare 200 cmc ai motorului.

Proprietarii de maşini cu motoare puternice vor plăti însă chiar și dublu faţă de anul acesta: 72 de lei, în loc de 36 lei, pentru fiecare 200 cmc la motoarele cu capacitatea între 2.001 şi 2.600 cmc, respectiv 144 de lei, în loc de 72, pentru fiecare 200 cmc la motoarele cu capacitatea între 2.601 şi 3.000 cmc. Maşinile care au motoare cu capacităţi de peste 3.001 cmc sunt taxate cu 290 de lei, în loc de 145, pentru fiecare 200 cmc ai motorului. Citeşte pe B365.ro cât va fi impozitul pe clădiri