Money.ro

Vîntu pierde şi procesul cu Udrea în care a cerut daune de un milion de euro

daune, Elena Udrea, Emil Boc, proces, Sorin Ovidiu Vintu, Tribunalul Bucureşti

Tribunalul Bucureşti a respins, luni, acţiunea lui Sorin Ovidiu Vîntu în care a cerut ca ministrul Elena Udrea să îi plătească daune de un milion de euro pentru afirmaţii calomnioase postate pe blogul personal.

 

Decizia poate fi contestată de Sorin Ovidiu Vîntu, caz în care dosarul va ajunge la Curtea de Apel Bucureşti.

Avocatul Elenei Udrea spunea, la ultimul termen al procesului, că singura probă adusă în acest dosar este un extras de pe blogul personal al ministrului Dezvoltării Regionale. „La dosar, Sorin Ovidiu Vîntu a depus doar un extras din pagina de blog a Elenei Udrea”, arăta avocatul ministrului.

 

El a explicat şi motivele pentru care Elena Udrea a scris despre Sorin Ovidiu Vîntu pe blog: „Au existat la acea vreme o serie de articole de presă, atât pe publicaţia Jurnalul Naţional, cât şi la Realitatea TV, privind un pretins complot al Elenei Udrea la deturnarea candidaturii lui Vasile Blaga la funcţia din PDL”, a explicat avocatul, arătând în continuare că ministrul „a simţit nevoia unor luări de poziţie publică”.

 

În 15 octombrie 2010, Sorin Ovidiu Vîntu a acţionat-o în instanţă pe Elena Udrea într-un dosar care are ca obiect răspunderea civilă delictuală, daunele solicitate fiind de un milion de euro. Citeşte articolul

Ultimele Articole