O persoană a fost rănită, în urma unor ciocniri înregistrate când cei 20.000 de protestatari au mărşăluit prin capitala elenă. Trei persoane au fost arestate, potrivit dpa.
Aceasta este prima grevă generală după ce Gvernul a anunţat luna trecută introducerea urgentă a unei taxe pe proprietate şi suspendarea activităţii a 30.000 de bugetari.
Potrivit corespondentului BBC la Atena, acesta este un test al influenţei sindicatelor mari din Grecia. Astfel, sindicatele au nevoie de o participare masivă la proteste, pentru a demonstra că opoziţia faţă de măsurile de austeritate continuă a adăugat el.
Greva intervine în condiţiile în care miniştrii de finanţe din zona euro au amânat decizia de deblocare a următoarei tranşe din pachetul de salvare pentru Grecia. Ei au anunţat amânarea luni, după ce Grecia a admis că nu va putea respecta ţinta de deficit fixată pentru 2011 şi 2012.
Ministrul de finanţe Evangelos Venizelos a precizat marţi că Guvernul dispune de suficienţi bani pentru a plăti pensiile, salariile şi creditorii până la mijlocul lunii noiembrie. Anterior, Atena avertizase că fără banii promişi va intra în incapacitate de plată la mijlocul lunii octombrie.
Măsurile de austeritate impuse de Guvern s-a dovedit extrem de nepopulare şi au dus la un val de greve şi proteste. Marţi, manifestanţii au blocat din nou intrarea în mai multe clădiri guvernamentale, inclusiv în Ministerul de Finanţe şi în cel al Transporturilor.
Mulţi greci cred că măsurile de austeritate distrug orice şansă de creştere economică.