Mucenic Ioana

Violenţe la Cairo: 100 de răniţi în urma confruntărilor dintre partizanii şi opozanţii lui Morsi

Cairo, proteste, violente

Manifestanţii celor două tabere au aruncat cu pietre şi cocktailuri molotov, provocând cel puţin 110 răniţi, conform ministerului Sănătăţii, în primele violenţe de această amploare de la alegerea preşedintelui Morsi în iunie. La apelul Frăţiei Musulmane din care face parte şi Morsi sute de persoane au manifestat împotriva achitării miercuri a unor membri ai fostului regim acuzaţi că au trimis agresori pe cămile pentru a ataca protestatarii din piaţa Tahrir în timpul revoltei care a provocat înlăturarea lui Hosni Mubarak la începutul lui 2011.

 

Un alt protest a fost convocat de către militanţii laici pentru a solicita formarea unei noi comisii constituante mai reprezentativă, în timp ce Înalta curte administrativă trebuie să se pronunţe marţi cu privire la legalitatea comisiei actuale dominată de islamişti.

 

Confruntările au început când partizanii Frăţiei musulmane au distrus podiumul unui grup care scanda sloganuri anti-Morsi, conform unui jurnalist AFP.

 

Manifestanţii au incendiat două autobuze care fuseseră utilizate pentru transportarea susţinătorilor Frăţiei musulmane în piaţă, conform martorilor.

 

„Jos cu domnia Conducătorului Suprem” scandau manifestanţii anti-Morsi, referindu-se la conducătorul mişcării islamiste Mohammed Badie.

 

Conform unui corespondent AFP confruntările s-au diminuat în intensitate după ce partizanii taberei islamiste s-au retras din piaţa Tahrir în cursul serii. Conform televiziunii publice, ei s-au adunat în faţa biroului procurorului general aflat în apropiere.

 

Frăţia Musulmană a dezminţit pe Twitter orice implicare a membrilor săi în confruntări: „Nu suntem implicaţi în violenţele din Tahrir şi niciunul dintre membrii noştri nu se află la faţa locului”, scrie mişcarea.

 

Între timp, preşedintele Morsi a promis că foştii responsabili din era Mubarak achitaţi miercuri vor fi judecaţi din nou.

 

„Nu putem să-i ignorăm pe cei care au comis crime împotriva naţiunii”, a spus acesta într-o moschee din Alexandria (nord), conform agenţiei oficiale Mena. „Vor avea de a face cu justiţia şi sistemul judiciar”, a adăugat el.

 

Credit foto: Associated Press

Ultimele Articole