În această calitate, Alexandru Tomescu va participa în luna martie 2013 la Gala Twin Art ce se va desfăşura la Ateneul Român, în cadrul căreia va susţine un recital împreună cu pianistul Andrei Licareţ.
„Cred că am făcut o alegere bună. Am făcut ceea ce trebuie!”, a spus Tomescu, la Librăria Bastilia, exprimându-şi speranţa ca tot mai mulţi copii să aibă o familie prin acţiunea lui.
Potrivit lui Dărăbuş, în 10 ani de activitate a Fundaţiei „Home and Hopes for Children” în judeţul Maramureş s-a reuşit închiderea alături de Direcţia judeţeană de protecţia copilului a 12 instituţii de tip vechi , micuţii fiind plasaţi în instituţii familiale.
„Vrem să aducem copii în familii”, a spus Ştefan Dărăbuş, menţionând că în prezent în Maramureş sunt 50 de instituţii alternative de tip familial.
„De 14 ani punem lacăte pe uşile de fier ale instituţiilor tip mamut din sistemul de protecţie a copilului din România şi oferim fiecărui copil o viaţă de familie. Anul acesta împlinim mai mult decât 14 ani de reformă; împlinim, de fapt, 47 de instituţii de tip vechi închise,12.687 de copii şi tineri dezinstituţionalizaţi, 6.955 de copii rămaşi în familie datorită programelor noastre de prevenire. Şi numărul lor creşte chiar în acest moment”, a mai spus Ştefan Dărăbuş.
Fundaţia „Home and Hopes for Children”este o organizaţie care activează în Europa Centrală, de Est şi în Africa încă din anul 1994, dezvoltând şi în în 12 judeţe din România programe de înlocuire a sistemului instituţional de protecţie a copilului, cu un sistem bazat pe conceptul familial.
Activitatea fundaţiei a vizat în ţara noastră închiderea instituţiilor de tip vechi prin mutarea copiilor în familii, sau în case de tip familial; reforma sistemului de protecţie a copilului prin transformarea legislaţiei din România şi a infrastructurii de servicii; evitarea separării copiilor de familii; reintegrarea copiilor în familiile lor.
De asemenea, s-a avut în vedere auditul sistemului social de protecţie a copilului prin analiză, cercetare şi reformă; inserţia tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copilului sprijinindu-i pentru viaţă independentă; creşterea nivelului de profesionalism în cadrul personalului din sistemul de protecţie a copilului.