La festival, cel mai mare din regiune şi unul dintre cele mai importante din Europa, cântă violoncelişti precum Mischa Maisky, Yo-Yo Ma, Marie Hallynck sau David Geringas şi violonişti precum Alexandru Tomescu, Remus Azoiţei, Joshua Bell, Nicolaj Znaider, Renaud Capucon, Viviane Hagner, Isabelle Faust sau Julien Rachlin, care au adus cu ei instrumente precum Gibson “ex Huberman” Stradivarius (Bell), “Kreisler” Guarneri del Jesu (Znaider) sau Elder Voicu (Tomescu). “Instrumentele care au venit la Bucureşti fac parte din prima categorie valorică”, a declarat pentru Business Standard Cezar Marin, singurul expert român în viori de patrimoniu.
“Preţurile instrumentelor care apar în licitaţii merg, de obicei, spre minim, acesta fiind undeva în jur de un milion de lire sterline (1,13 mil. euro)”, spune Hebbert. Marile instrumente valorează mult mai mult de atât. Expertul dă două exemple – vioara “Messiah”, un Stradivarius din 1716, este evaluată la 10 mil. lire sterline (11,3 mil. euro), iar “Vieuxtemps” Guarnieri del Gesu, din 1741, este evaluată la 20 mil. lire sterline (22,76 mil. euro).
Festivalul “Enescu” nu a fost afectat de reduceri bugetare, în ciuda crizei financiare. Bugetul alocat evenimentului a fost de circa şapte milioane de euro. Încasările din bilete reprezintă până la 10% din buget, iar sponsorizările totalizează aproximativ un milion de euro. “O diminuare a cheltuielilor ar strica foarte mult imaginea, în primul rând a festivalului şi apoi a României. Noi însă facem economii cât se poate de mult”, a declarat pentru Business Standard Mihai Constantinescu, directorul Artexim, organizatorul festivalului. Economii se fac şi prin parteneriatele încheiate. “Cu CNN am avut un contract pentru 400 de spoturi, pe o perioadă de patru luni, inclusiv acel spot care s-a difuzat în timpul învestirii lui Obama. Valoarea contractului a fost 100 mii de euro”, a adăugat Constantinescu.
Efectele economice pe orizontală ale Festivalului “Enescu” se fac resimţite cel mai puternic la nivelul hotelurilor de lux. Potrivit lui Marten Schoenrock, managerul general al hotelului InterContinental, unul dintre partenerii festivalului, gradul de ocupare a unităţii hoteliere va fi în luna septembrie aproape de nivelul înregistrat anul trecut, în condiţiile în care criza economică şi scăderea cererii de pe piaţa de profil vor trage mult în jos afacerile hotelierilor, chiar şi în această perioadă.
Licitaţii
>Pe piaţa licitaţiilor, recordul mondial pentru un instrument muzical este deţinut de The Hammer Stradivarius 1707, vândut în mai 2006, după o şedinţă de doar şase minute, cu 3,5 milioane de dolari