Visa Europe se aşteaptă ca luni deţinătorii de carduri Visa să cumpere online de 318 milioane euro (VIDEO)

bani, carduri, cumpărături, detinatori, euro, luni, online, Visa, visa europe

Două treimi din această sumă ar urma să fie pe carduri de debit, a anunţat luni compania, care se aşteaptă ca volumul tranzacţiilor pe internet să urce cu 13%, comparativ cu aceeaşi zi a anului trecut.

„În ultimii doi ani, cea mai aglomerată zi pentru cumpărăturile pe internet a fost întotdeauna lunea de la începutul lunii decembrie, care în acest an este în 30 noiembrie. Anul trecut, 1 decembrie a fost cea mai aglomerată zi pentru comerţul electronic, cu peste 280 milioane euro cheltuite pe cardurile Visa în Europa. Creşterea continuă a cheltuielilor pe internet este indicată şi de faptul că volumul tranzacţiilor pe carduri Visa a depăşit deja punctul de vârf din 2008 în data pe 2 noiembrie 2009”, se mai arată în comunicat.

Potrivit Visa, în magazinele fizice, ultima vineri sau sâmbătă de dinaintea Crăciunului sunt de regulă cele mai aglomerate zile de cumpărături, dar cum Crăciunul este într-o zi de vineri anul acesta, „cea mai plină zi va fi miercuri, 23 decembrie”.

Visa îşi bazează estimările pe datele privind volumul tranzacţiilor de până acum şi pe comportamentul de plată în preajma Crăciunului din anii anteriori. La fiecare 9 euro cheltuiţi în Europa, 1 euro este pe un card Visa, acesta fiind unul dintre cei mai de încredere indicatori ai tendinţelor privind comportamentul de plată al consumatorilor.

„În jur de 4,5 milioane de tranzacţii se vor face pe 30 noiembrie, cea mai plină perioadă pentru tranzacţiile online fiind aşteptată în jurul prânzului, cu un alt vârf al tranzacţiilor în jurul orei 7 pm. Creşterea faţă de 2008 este de 16%. În timpul zilei, 220.000 de euro vor fi cheltuiţi pe cardurile Visa la fiecare minut”, potrivit companiei.

În ce priveşte cumpărăturile din magazinele fizice, Visa se aşteaptă să proceseze peste 27 milioane de tranzacţii în Europa în valoare de aproximativ 1,4 miliarde euro, doar pe 23 decembrie, în creştere de 9% faţă de 2008. Cea mai aglomerată perioadă este aşteptată între 11 am şi 12 pm, joi, 24 decembrie, când Visa ar urma să proceseze până la 850 tranzacţii pe secundă, comparativ cu 731 în 2008.

„În ultimul an, am remarcat o creştere continuă a comerţului electronic pe cardurile Visa, in ciuda recesiunii. În 2 noiembrie 2009, am depăşit cea mai aglomerată zi din 2008 din Europa. Clienţii au tot mai mare încredere să cumpere online şi apreciază siguranţa şi comoditatea oferită de cardurile Visa”, a declarat directorul comercial al Visa Europe, Steve Perry.

În Europa, sunt peste 360 milioane carduri Visa de debit, credit şi business. La sfârşitul anului fiscal 2008, cardurile Visa au fost utilizate pentru plăţi şi retrageri de numerar evaluate la peste 1.300 miliarde euro. 11,4% din cheltuielile din Europa au fost făcute cu un card Visa.

Visa Europe este o asociaţie de membri – o organizaţie deţinută şi condusă de cele 4.600 bănci membre din Europa – care a fost încorporată în iulie 2004. În octombrie 2007, Visa Europe a devenit independentă de noua corporaţie globală Visa Inc., cu o licenţă exclusivă, irevocabilă şi perpetuă în Europa. Visa are cea mai mare acceptare la nivel global şi Visa/Plus este una dintre cele mai mari reţele de bancomate (ATM) din lume care furnizează numerar în monedele naţionale a peste 170 de ţări.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel


Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrării pe site pentru comentarii. Acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comenteaza şi tu!