„Atunci când, în 1999, la invitaţia preşedinţilor Ion Iliescu şi Emil Constantinescu şi a Prea Fericitului Teoctist, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat ţara noastră, gazdele au primit promisiunea revenirii Suveranului Pontif în România. Revenirea va avea loc cât de curând, la o dată ce se va stabili ţinând seama de condiţiile proiectării şi realizării unei vizite papale. Ne bucurăm să constatăm că invitaţiile corespunzătoare sunt transmise şi că vom putea iniţia în curând, la Roma, discuţiile privind efectuarea vizitei Suveranului Pontif în România”, a declarat Marga, într-o conferinţă de presă.
El a adăugat că partea română caută să rezolve împreună cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de la Bucureşti „temele sensibile” precum lucrările la Cathedral Plaza şi retrocedarea bunurilor aparţinând Bisericii Greco-Catolice.
De asemenea, Marga a arătat că Guvernul român cooperează cu bisericile din România „la dezvoltarea învăţământului teologic, depăşind restricţiile impuse de Legea educaţiei naţionale în 2011”.
„Suntem mulţumiţi să avansăm spre elaborarea Acordului general de cooperare România-Sfântul Scaun, lucrăm la înfiinţarea unei catedre de studii româneşti la Pontificio Instituto Orientale (PIO) din Roma şi la finalizarea acordului de cooperare dintre Universitatea Bucureşti şi Universitatea Pontificală Laterană”, a menţionat şeful diplomaţiei.
Totodată, el a arătat că „vizita Papei Benedict al XVI-lea onorează superlativ orice ţară şi este un moment de istorie”, acesta fiind „una dintre cele mai mari personalităţi teologice şi culturale ale timpului nostru”, iar vizita sa în România reprezintă „un prilej de satisfacţie extraordinară şi de mândrie”.
Marga a amintit că România şi Vatican au „poziţii convergente în promovarea libertăţii religioase, apărarea demnităţii umane şi a vieţii, a valorilor morale ferme”, iar Sfântul Scaun s-a pronunţat în favoarea integrării românilor imigranţi în societăţile occidentale, îndeosebi în societatea italiană.
Şi preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat speranţa, pe 3 iulie a.c., în posibilitatea unei vizite apropiate a Papei Benedict al XVI-lea în România, cu prilejul primirii la Palatul Cotroceni a unei delegaţii a episcopilor catolici italieni.
Preşedintele Traian Băsescu i-a adresat Papei Benedict o invitaţie de a vizita România încă din 2008. Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi declara în ianuarie 2011 că diplomaţia română lucrează pentru o vizită a Papei în România, reamintind că pentru aceasta este în primul rând nevoie de o invitaţie din partea Patriarhului.
„Lucrăm cu instrumentele diplomaţiei. Invitaţia trebuie să vină în primul rând din partea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române care, de îndată ce va primi acordul Sfântului Sinod în acest sens, va face demersurile”, a spus Baconschi atunci.
Cardinalul Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, declara, cu ocazia unei vizite la Bucureşti în octombrie 2011, că împărtăşeşte interesul părţii române pentru realizarea unei vizite în ţara noastră a Suveranului Pontif.