Citeşte mai mult despre Forumul Financiar 2010
Declaraţia ministrului de Finanţe vine în urma precizărilor şefului FMI Dominique Strauss-Kahn care a spus că Fondul s-a opus scăderii salariului bugetarilor cu 25%, propunând în schimb impozite mai mari pentru cei bogaţi.
„Cred că a lăsa resurse economiei e necesitatea absolută. A aduna acum şi a redistribui este o greşeală pe termen scurt, mediu şi lung. Oamenii cu iniţiativă trebuie susţinuţi”, a declarat Vlădescu în deschiderea Forumului Financiar 2010.
Ministrul de Finanţe a mai adăugat că măsurile obişnuite nu mai sunt suficiente datfiind contextul economic actual. „Cred că facem ceea ce trebuie pentru România”, a spus Vlădescu.
Astăzi a început la Bucureşti cea de-a şaptea ediţie a Forumului Financiar organizat de Forum Invest, care începe astăzi la Bucureşti. Printre participanţi se află celebrul economist Nouriel Roubini, expertul care a prevăzut criza economică.
Prim vice-guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) va vorbi despre rolul băncilor centrale în acest context şi despre riscul creşterii preţurilor. Ministrul Mediului va participa la discuţia despre atragerea fondurilor europene, iar arhitectul Capitalei va vorbi despre soluţii de finanţare pentru sectorul construcţiilor. În a doua zi a forumului, finanţiştii vor contura imaginea sectorului bancar după încheierea crizei.
În fine, ministrul de Finanţe din Bulgaria, Mugur Isărescu şi Nouriel Roubini vor comenta opţiunile de ieşire din programele naţionale anti-criză, atât de neortodoxe încât pot provoca la rândul lor, noi crize.