La ce să ne aşteptăm: Vlădescu visează să facă locuinţe pe banii statului

Case, construcții, garanţii de stat, locuințe, primărie, Primarii, Sebastian Vladescu, Vladescu, Vladescu Finante, Vladescu propus la Finante

Aveţi mai departe un fragment din interviu cu răspunsurile lui Sebastian Vlădescu legate de pârgiile guvernului care ar putea fi folosite pentru ieşirea din criză.

Dacă aţi fi acum în guvern, care ar fi prima chestiune pe care aţi face-o?

Foarte serios, ce aş face în momentul de faţă ar fi un program de construcţii de locuinţe, bazat pe garanţii guvernamentale.

Explicaţi puţin vă rog

România are nevoie de locuinţe. Piaţa construcţiilor a fost unul dintre motoarele importante ale boom-ului economic din ultimii ani.

Pe piaţa imobiliară în momentul de faţă este totul înţepenit , cu foarte puţine şanse de repornire în următorii doi-trei ani, ceea ce face ca şi piaţa construcţiilor să fie blocată.

Există un potenţial de muncitori, de echipamente care trebuie folosit. Reţineţi, autostrăzile consumă mulţi bani, dar oamenii angrenaţi în construcţia lor sunt puţini, pentru că sunt lucrări cu un mare grad de mecanizare.

Locul în care este mare nevoie de personal este în partea de construcţii civile. Unde ai nevoie de faianţari, zugravi, instalatori, sute de oameni pe fiecare şantier.

Vă spun că România are nevoie de 300.000 de unităţi locative. Ce faci în cazul ăsta? Începi un program în care să spui: construim la preţul maxim de 500 de euro pe metrul pătrat case pentru Primării.

Primăria din Bucureşti are nevoie de 30.000 de apartamente. Ea primeşte o garanţie guvernamentală şi dă bani la 10 constructori să facă fiecare 3.000 de apartamente. În momentul acela, ai o piaţă pe care o pui în funcţiune.

Primul rezultat e că Primăria o să fie mai bogată cu 30.000 de apartamente. Pe care hotărăşte: le închiriază, le vinde la programul Prima Casă, le vinde pe cash. Poate să facă orice cu ele.
Imaginaţi-vă că în plin boom imobiliar se livrau cam 5.000 de apartamente pe an. Dacă acum construiesc 10.000 în 2010 şi tot atât în 2011, piaţa din Bucureşti va avea un suport foarte solid. Şi dacă în celelalte oraşe mari mai construiesc câte 2.000 de apartamente sau 3.000 am o susţinere în zona în care am angajaţi şi am consum de produse din care majoritatea sunt locale – cărămida e de-aici, betonul la fel, fier-betonul la fel – puţine lucruri se mai importă în construcţii.

Doar high-endul de finisaje. Dar la construcţiile pe Primărie oricum nu te duci cu aşa ceva.

Ultimele Articole