Prima şi cea mai importantă diferenţă a candidaturii la Preşedinţie faţă de candidatura la primărie este faptul că independenţa de atunci a candidatului Sorin Oprescu nu seamănă cu independenţa de acum a acestuia. În iunie 2008, candidatul la primărie Sorin Oprescu a protestat faţă de primarii care guvernează Capitala nu în interesul bucureştenilor, ci aşa cum le cer şefii lor ierarhici din partide. Oprescu nu avea şef şi nu era buldogul nimănui. Ca primar al bucureştenilor s-a opus primarilor partidelor, şi a câştigat. Acum, însă, lipsa unui şef nu-l mai singularizează. Niciunul dintre candidaţi nu are şef. Oricare dintre candidaţi câştigă alegerile devine automat independent. De aceea, Oprescu a fost nevoit să schimbe conţinutul independenţei: în loc de a nu avea şef, el nu are partid. Este un general fără oaste. Şi, pentru a transforma această slăbiciune fundamentală într-o virtute, a ales să demonizeze partidele. Şi Traian Băsescu demonizează partide, dar doar pe cele care nu-l susţin. Oprescu extinde acuzaţiile asupra tuturor partidelor. Şi afirmă că a susţine un partid înseamnă să-ţi pierzi independenţa. Acelaşi lucru se întâmplă şi dacă susţii un sindicat, o religie sau un ONG. Sau dacă te angajezi, dacă îţi faci o asigurare, dacă iei un credit, dacă plăteşti impozite. Şi dacă alegi un preşedinte, indiferent dacă este preşedinte de bloc sau preşedinte de ţară.
Independenţa faţă de un şef de partid a primarului Capitalei era o independenţă bună şi unii bucureşteni au votat-o. Anarhia pe care este nevoit să o predice acum este o independenţă rea şi puţini o vor vota. Pentru că ceea ce doreşte populaţia este buna guvernare, nu lipsa de guvernare.
Al doilea lucru pe care îl ignoră Sorin Oprescu acum, dar de care a ţinut seama în iunie 2008, este relaţia cu partidele. Atunci s-a declarat deschis la cooperarea cu toate partidele. Acum este nevoit să le atace pe toate. Dar România este guvernată de partide, prin intermediul guvernelor. Şi, invers decât Traian Băsescu, care are un partid, Sorin Oprescu nu are niciunul. Şi va putea guverna România infinit mai puţin decât a putut guverna Capitala. Mulţi analişti îşi închipuie că Sorin Oprescu este doar o variantă cu studii superioare a lui Traian Băsescu. Nu se pot înşela mai tare. În 2004, Traian Băsescu a oferit varianta de “preşedinte jucător”. În 2009, oferă varianta de “preşedinte domnitor”. Exact pe dos, Sorin Oprescu ne oferă varianta de “preşedinte neputincios”. Fără partid, adică fără guvern, adică fără putere. Exact ce nu-şi doresc cei pe care îi cheamă să-l voteze.
> Vladimir Pasti este profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative din Bucureşti şi director INSOMAR
