Vladimir Putin a reacționat după renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale din România

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a reacționat în mod ironic după decizia privind renumărarea voturilor exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale din țara noastră.

„Un candidat nu a fost pe placul autorităţilor şi au decis să repete numărarea voturilor”, a transmis liderul de la Kremlin, în timpul unei întâlniri cu tineri oameni de ştiinţă, transmisă la televiziunea de stat, potrivit Agerpres.

Președintele rus nu a reacționat până acum în mod direct la actuala situație politică din România. Kremlinul, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, a precizat că orice acuzaţii de interferenţă a Rusiei în alegerile prezidenţiale din România sunt nefondate.