Voicu, PNL: O denunţare a acordului cu FMI nu este posibilă, însă o renegociere da

FMI, Fondul Monetar International, intelegere, motiune de cenzura, PNL, renegociere

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că liberalii s-au opus încheierii unui acord cu FMI.

„Guvernul Tăriceanu este singurul Guvern din România după 1990 care nu a discutat niciodată cu FMI: i-am informat că nu dorim să intrăm într-o colaborare. Ne-am opus şi în 2009 deciziei PSD şi PDL, pentru că împreună au luat această decizie, de a încheia acest acord”, a declarat Mihai Voicu.

El apreciază că o denunţare a acordului cu FMI nu mai este posibilă.

„Lucrurile au evoluat şi probabil în acest moment denunţarea nu este posibilă. Însă, solicitarea noastră fermă care a fost menţionată şi în textul moţiunii de cenzură, aceea în care Guvernul Boc a luat 0 voturi, este renegocierea acestui acord”, a mai spus Mihai Voicu. Citește mai mult pe www.mediafax.ro