Volksbank România reduce dobânzile la împrumuturile de consum acordate în lei

banca, credite, lei, Volksbank

Banca oferă Creditul cu Economii cu o dobândă de 9,75% pe an, începând cu luna septembrie, fixă pe toată durata contractului. În plus, Volksbank răsplătește clienții bun-platnici, oferind un bonus lunar de 5% din dobânzile plătite la credit, într-un Cont de Economii deschis la bancă, conform comunicatului.

 

„Reducerea dobânzilor la creditele de consum face parte din planul de acțiuni al Volksbank România privind repoziționarea și consolidarea poziției pe piața locală. Planurile de restructurare au fost în mare parte finalizate, oferta băncii a fost deja redesenată și banca finanțează deja economia”, a declarat Benoit Catel, președintele Volksbank România.

 

Volumul finanțărilor acordate de Volksbank România de la începutul anului, depașeste 83 de milioane de euro, în creștere cu 51% comparativ cu perioada similară a anului trecut, mai spine banca.

 

„Majoritatea finanțărilor noi s-au îndreptat către sectorul productiv, în linie cu strategia băncii de a deveni bancă universală și de a-și echilibra portofoliul”, conform comunicatului.

 

Creditele acordate companiilor au însumat 66 de milioane de euro, în creștere cu 36% față de primele opt luni ale lui 2012. Volumul împrumuturilor acordate persoanelor fizice a fost mai mult decât dublu (creștere de 166%). Creditele de nevoi personale fără ipotecă au reprezentat mai mult de 80% din vânzări, astfel că sumele aferente au fost injectate în economie.

 

Fondată în 2000, Volksbank este o instituţie financiară cu origini austriece, care deserveşte peste 150.000 de clienţi. Este una din băncile din top 10, cu active de 4,4 miliarde de euro.

 

Ultimele Articole