Volkswagen va începe producţia de serie a automobilelor electrice în 2013

automobile electrice, producție, vanzari, Volkswagen, vw

„Obiectivul VW este să domine piaţa maşinilor electrice, în 2018. Vrem să ajungem la o pondere de 3% din vânzările grupului la acea dată”, a declarat directorul general al grupului german, Martin Winterkorn.

VW este în prezent în întârziere în privinţa tehnologiilor hibrid şi electrică, dar mizează pe lansarea, în 2013, a automobilului electric E-UP, urmat, la sfârşitul acelui an, de modelele electrice Golf şi Jetta.

În paralel, constructorul german va lansa pe piaţă mai multe vehicule hibrid, respectiv berlina Jetta în 2012, urmată de modelele Golf şi Passat în 2013.

Pe de la parte, Audi a anunţat, luni, lansarea primului hibrid Q5, la sfârşitul lui 2010-începutul lui 2011, urmat de vehiculul electric e-tron, în 2012, care va fi disponibil pe piaţă „în serii mici”.

Daimler a lansat primul model hibrid la jumătatea anului 2009 şi a cumpărat o companie specializată în baterii, Li-Tec. BMW testează la rândul său vehicule electrice Mini, în SUA şi Europa.

Ultimele Articole