Mihai Voican

Vor să sărbătorească titlul de campioane pe noul stadion Rapid!

stadionul Giulești

Handbalistele din Giulești, lidere în Liga Florilor, au vizitat noua arenă de sub Podul Grant.

Handbalistele de la Rapid merg ceas în campionat și trag tare ca la finalul sezonului să provoace surpriza și să cucerească titlul.

Fetele pregătite de spaniolul Carlos Viver s-au relaxat ieri la o plimbare…pe noul stadion de fotbal din Giulești, lipit de sala lor de antrenament.

Ghid le-a fost unul dintre jucătorii legendari ai Rapidului, Mugur Bolohan, acum vicepreședinte al clubului „vișiniu”. De altfel, acesta le-a și invitat pe fete la primul meci care se va juca pe noua arenă.

„Stadionul este minunat și sunt convinsă că va fi ceva aparte cu galeria în tribune” – Julie Foggea, portar al echipei de handbal CS Rapid București.

„Este asemănător cu un stadion din prima ligă a Spaniei, nu se compară neapărat cu marile stadioane precum Santiago Bernabeu sau Camp Nou al celor de la FC Barcelona, dar este un stadion foarte modern, care seamănă cu arena celor de la Espanyol sau Bilbao” – Carlos Viver, antrenor al echipei feminine de handbal CS Rapid București.

Visează cu ochii deschiși la titlu

Lidere în clasament în acest moment, rapidistele speră ca la vară să iasă campioane și să petreacă alături de fani pe noua arenă de fotbal.

„Să visam că putem câștiga titlul… e un vis, pentru că e un drum lung până la a-l îndeplini. Să ne putem imagina că suntem campioni, să venim aici să sărbătorim cu toată galeria într-un astfel de stadion, jucătoarele să primească toată dragostea fanilor, da, este un vis foarte frumos” – Carlos Viver, antrenor al echipei feminine de handbal CS Rapid București.

Mi-aș dori ca la vară să fim campioane și să ne bucurăm cu  fanii pe acest stadion minunat. Galeria Rapidului este incredibilă! Simt cum lumea e cu noi la fiecare meci, ne încurajează și ne ajută mult, luptă cu noi și mereu vrem mai mult și ne dorim să jucăm și mai bine, pentru noi, pentru ei, pentru club” – Julie Foggea, portar al echipei de handbal CS Rapid București.

Rapidistele sunt pe primul loc al Ligii Florilor, cu 24 puncte, două în fața celor de la CSM București și SCM Rm. Vâlcea, dar și un meci mai puțin (pe care-l vor juca sâmbătă, contra Științei București).

Handbalistele le fac galerie fotbaliștilor

Jucătoarele echipei de sub Podul Grant rar ratează câte un meci al echipei de fotbal. Atunci când programul le permite, fetele merg pe stadion și îi încurajează pe Săpunaru&co.

Îmi place fotbalul, am fost la meciuri, ultimul chiar la rapid cu FCSB, mi-a plăcut mult. Nu știu să joc, sunt catastrofă”- Julie Foggea, portar al echipei de handbal CS Rapid. București.

„Când lucrezi pentru o echipă profesionistă de handbal precum Rapid, investești aproape tot timpul în muncă. Dar îmi place fotbalul, urmăresc echipa Rapid si cred că are un sezon foarte bun. A promovat recent din liga a doua și consider că au posibilitatea să se implice în lupta la titlu, de aceea zic că au un sezon bun” – Carlos Viver, antrenor al echipei feminine de handbal CS Rapid București.

 

Sursa: SPORTS-NET

Ultimele Articole