Registrul Auto Român va emite, de la 1 decembrie, certificatul „RAR Auto Pass”, care va conţine date despre istoricul maşinii şi care va fi eliberat la vânzarea unei mașini SH, pentru a fi oferit cumpărătorului, notează HotNews. Acest certificat va costa 42 de lei și este valabil 60 de zile.
Vrei să-ți vinzi mașina? Ai de plătit o nouă taxă
RAR Auto Pass va conține date despre istoricul mașinii cum ar fi: succesiunea de citiri ale odometrului furnizate de stațiile ITP unde s-a prezentat mașina sau de reprezentantele RAR; date privind intervenții minore asupra vehiculului în ateliere autorizate (reparații ușoare) sau date cu privire la reparații în ateliere autorizate, cauzate de accidente grave.
„Pe măsură ce baza de date se va popula suficient de mult, solicitanții vor putea primi și informații despre kilometrajul vehiculului înainte ca acesta să fi fost adus în România, date provenind din service-urile mărcii respective sau rechemări care au fost stabilite de producătorul autovehiculului în speță”, spune Roxana Dima, purtător de cuvânt la Registrul Auto Român (RAR).