În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar ploile se vor semnala cu totul izolat, în prima parte a zilei. Vântul va avea intensificări locale în Oltenia şi Muntenia şi pe arii restrânse în celelalte regiuni. La munte va ninge, iar vântul la rafală va depăşi 70 … 80 km/h, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 2 şi 12 grade, iar cele minime între -8 şi 2 grade, mai ridicate în sudul Banatului, dar şi mai coborâte în estul Transilvaniei. Local, în zonele joase din sud şi est spre dimineaţă se va forma ceaţă.
LA BUCUREŞTI
În Capitală vremea va fi caldă pentru începutul lunii februarie. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în timpul zilei. Temperatura maximă va fi de 10 – 11 grade, iar cea minimă va fi cuprinsă între -4 -2 grade. Spre dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă.
LA MUNTE
Vineri cerul va fi mai mult noros. Se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare pe arii relativ extinse în Carpaţii Orientali şi local în restul zonei montane. Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi la rafală 70 – 80 km/h, viscolind ninsoarea. Variaţiile termice vor fi nesemnificative faţă de intervalul anterior.