Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 25…35 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare ziua în regiunile vestice, unde pe spaţii restrânse vor fi ploi slabe de scurtă durată. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade în Dealurile de Vest şi 32 de grade în Dobrogea, iar cele minime între 11 şi 19 grade, mai ridicate pe litoral şi în deltă, dar şi mai scăzute în depresiuni.
În BUCUREŞTI:
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza şi la începutul nopţii când se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă de 15…16 grade.
LA MUNTE: Vremea va fi în general instabilă. Vor fi dezvoltări noroase convective, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales după-amiaza şi noaptea. Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 25…35 l/mp. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de ziua precedentă.
LA MARE: Vremea va fi caldă şi uşor instabilă. Cerul va fi variabil şi în special în timpul zilei, local, vor fi averse slabe însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 şi 31 de grade, iar cele minime între 20 şi 23 de grade.Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 23 şi 24 de grade.