Anghel Alexandru

Vulnerabilitatea sistemului financiar din România

sistemul financiar, spălarea banilor

România şi-a îmbunătăţit legislaţia şi capacitatea de a îngheţa şi confisca averile ilicite, se arată într-un raport publicat ieri de Consiliul Europei, care atrage însă atenţia că sistemul financiar este vulnerabil în faţa fenomenului spălării banilor.

 

„România şi-a îmbunătăţit cadrul legal şi capacitatea de a îngheţa şi confisca averile ilicite. Cu toate acestea, instituţiile de aplicare a legii trebuie să desfăşoare, de o manieră proactivă, anchete financiare simultan cu investigarea faptelor penale prin intermediul cărora se generează venituri ilegale”, se arată în raportul realizat de Comitetul de Experţi pentru Evaluarea Măsurilor de Combatere a Spălării Banilor şi Finanţării Terorismului al Consiliului Europei (MONEYVAL).

 

„Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor respectă, în linii mari, standardele internaţionale, iar numărul de investigaţii, puneri sub acuzare şi condamnări a crescut. Sunt necesare măsuri suplimentare pentru consolidarea implementării delictului de spălare de bani şi pentru soluţionarea deficienţelor structurale în ceea ce priveşte procesele judiciare şi aplicarea legii”, se mai arată în raportul Consiliului Europei.

 

Experţii europeni atrag atenţia că sistemul financiar din România prezintă „o vulnerabilitate semnificativă” în faţa fenomenului spălării banilor, motiv pentru care detectarea de către autorităţile române a practicii ilegale a transportului „fizic” transfrontalier al sumelor de bani de către curieri ridică „preocupări serioase”.

 

Totodată, MONEYVAL îşi manifestă îngrijorarea faţă de „eficienţa şi consecvenţa acţiunilor de supraveghere în ceea ce priveşte spălarea de bani şi finanţările grupărilor teroriste”.

 

Documentul arată că sunt necesare „eforturi suplimentare” astfel încât activitatea mecanismului naţional de coordonare în domeniu să devină eficientă, mai ales în privinţa cooperării la nivel internaţional. Experţii consideră că, dată fiind poziţionarea la graniţa de est a Uniunii Europene şi fiind parte atât a rutei balcanice de trafic cât şi a celei euro-asiatice, România este „atractivă” pentru grupările criminale şi pentru evazionişti.

 

Potrivit raportului, economia subterană reprezintă 30% din PIB (la nivelul anului 2011), iar organizaţiile criminale din ţările vecine şi din Italia investesc în active româneşti.

 

Totodată, organizaţii criminale româneşti sunt implicate în diverse activităţi ilegale din Europa, precum reţele de prostituţie, extorcare şi trafic de droguri. Raportul a fost realizat în urma celei de-a patra vizite de evaluare în România, efectuată de experţii Consiliului Europei în perioada 27 mai – 1 iunie 2013.

 

Ultimele Articole