Mihai Barsan

Westerwelle condiţionează noile tranşe pentru Grecia

Grecia, Guvernul german, transe, UE

‘Viitorul Greciei în zona euro este în mâinile Greciei. Vrem şi vom ajuta Grecia, dar Grecia trebuie să fie gata să accepte ajutorul. Dacă Grecia se abate de la convenita cale a reformei, plata celorlalte tranşe de ajutor nu va fi posibilă. Solidaritatea nu este un drum cu sens unic’, a spus şeful diplomaţiei germane, în Bundestag.

 

Pe de altă parte, Guido Westerwelle l-a avertizat pe preşedintele francez ales François Hollande, fără a-l numi, împotriva unei eventuale renegocieri a pactului fiscal semnat de 25 dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.

 

‘Am decis sfârşitul politicii de îndatorare. (…) Acordurile dintre state nu pot fi invalidate de noi alegeri’, a spus Guido Westerwelle în discursul său despre Europa, în contextul în care François Hollande urmează să efectueze o vizită la Berlin.

 

Guvernul german este favorabil completării pactului fiscal cu măsuri pentru promovarea creşterii şi crearea de locuri de muncă în UE, a mai spus Guido Westerwelle. El a respins însă finanţarea pe credit a programelor conjuncturale.

 

‘La nivel european, vrem să ne concentrăm de asemenea pe creştere’, a spus şeful diplomaţiei germane, care a precizat că ‘Uniunea Europeană nu poate cheltui mai mult decât înainte, dar trebuie să-şi folosească mijloacele mai bine decât până acum’.

Ultimele Articole