Ministerul francez de Interne a contestat sâmbătă seara, pentru AFP, orice „ameninţare”. „Într-un stat de drept, nu poate fi asimilată unei ameninţări angajarea unei proceduri judiciare” cu privire la un „pasaj care ridică probleme securităţii naţionale”, a subliniat ministerul.
Articolul respectiv, creat la 24 iulie 2009, este dedicat unei staţii radio militare din departamentul Puy-de-Dôme, în centrul Franţei.
Wikimedia Foundation, cu sediul în Statele Unite, care deţine servere ce gazduiesc Wikipedia, afirmă pe site că a fost contactată la 4 martie de către DCRI, care cerea „suprimarea” articolului. Serviciile franceze relevau că acesta conţinea „informaţii militare clasificate” şi că „publicarea unor asemenea informaţii încalcă Codul Penal” francez, potrivit aceleiaşi surse.
„Am solicitat DCRI mai multe informaţii (…). Din nefericire, aceasta a refuzat să ofere precizări suplimentare şi a cerut din nou ca articolul să fie şters integral”, afirmă Wikimedia Foundation, care a refuzat.
Pasajul vizat privea „organizarea componentei nucleare a apărării naţionale”, precizează Ministerul de Interne.
„La 30 martie, am descoperit că DCRI (…) a contactat un voluntar (…) cu reşedinţa în Franţa”, afirmă Wikimedia Foundation. Direcţia a „insistat” ca acesta să îşi folosească „drepturile administrative cu scopul de a suprima imediat articolul”. „Sub ameninţare, acesta a suprimat articolul”, adaugă sursa citată.
Potrivit Ministerului francez de Interne, „la solicitarea Parchetului, sub controlul autorităţii judiciare”, acastă persoană, în urma unui refuz iniţial de a şterge articolul, „a fost avertizată că riscă angajarea unor proceduri judiciare” împotriva sa, „în calitate de responsabil juridic al Wikipédia France”.
Wikimédia France declară, la rândul său, că voluntarul, care „nu are nicio legătură cu articolul incriminat”, a fost ameninţat cu plasarea în arest preventiv în vederea unei inculpări. „Pagina a fost refăcută în noaptea de vineri spre sâmbătă de către o persoană ce locuieşte în Elveţia”, adaugă Wikimédia France.
Wikimedia „Fondation se opune cu ferimitate unor tentative guvernamentale de a intimida voluntari care îşi consacră timpul şi energia construirii” Wikipedia, „unul dintre cele mai mari proiecte educative, pe care toată lumea îl poate accesa gratuit”.
Wikimedia Fondation este „sensibilă la problemele de securitate naţională, dar în cazul în care nu există o ameninţare aparentă (…), cere mai multe informaţii înainte de a suprima conţinutul”. „A proceda altfel ar însemna autorizarea cenzurii (…), ceea ce ar reprezenta un atac direct la adresa valorilor Comunităţii Wikimedia”, scrie aceeaşi sursă.
Articolul, postat pe Wikipedia în franceză, a fost tradus în engleză sâmbătă.