Cu doar o săptămână înaintea startului turneului final, organizatorii anunţau că mai sunt disponibile tichete pentru meciurile programate în perioada 11 iunie-11 iulie. Cifrele date publicităţii de către oficiali variau, însă, de la o instituţie la alta. În timp ce FIFA declara că 22 la sută din tichete sunt disponibile, africanii anunţau că 97 la sută din total au fost deja vândute. Meciul de debut şi finala sunt printre puţinele partide ale turneului care se vor desfăşura cu casa închisă.
În comparaţie, meciul dintre Algeria şi Slovacia a atins un record negativ al acestui gen de competiţii, 11 mii de bilete nefiind utilizate. Cele mai ieftine tichete costă 20 de dolari, dar sînt plasate chiar la marginea terenului, oferind o vizibilitate redusă. În schimb biletele cu preţuri de 200-300 de dolari, sunt cele care erau rezervate, iniţial sectorului VIP, dar care au fost declasate din cauza crizei financiare şi a lipsei de interes a fanilor pentru această Cupă Mondială.
De altfel, secretarul general al forului internaţional, Jerome Valke, a calificat drept „dezamăgitoare” campania pentru Cupa Mondială de pe continentul african, deoarece în afară de cele din ţara gazdă, doar 40 de mii de bilete au fost vândute în celelalte state de pe continentul negru. Principala cauză al acestui eşec ar fi, în opinia organizatorilor, lansarea platformei online a acestei operaţiuni, în situaţia în care africanii sunt foarte puţin familiarizaţi cu acest tip de vânzare.