Spectacolul cupei mondiale din Africa de Sud a fost asigurat şi de prezenţa celor mai bine cotaţi fotbalişti ai momentului. Dintre aceştia, însă majoritatea au plecat deja acasă, în sferturile de finală ajungând doar câţiva obişnuiţi ai clasamentelor financiare ale lumii. Kaka, Arien Robben sau Diego Forlan sunt printre starurile care au rămas pe tărâm african să încânte spectatorii din tribune. În duelul superputerilor fotbalului mondial dintre Brazilia şi Olanda, cel mai bine cotaţi sportivi sunt Kaka şi Robben.
Raportul preţ-calitate a fost, însă denaturat de accidentarea olandezului din primele meciuri de la mondial şi de cartonaşul roşu primit de brazilian în a doua partidă. Deşi a jucat mai puţine minute la acest turneu, olandezul a reuşit să marcheze un gol, lucru ce atacantul de 50 de milioane al lui Real Madrid nu l-a reuşit până în sferturi. În celălalt duel, Diego Forlan, liderul valorii de piaţă al uruguayenilor a marcat două din golurile echipei sale, în timp ce Muntari, cel mai bine cotat ghanez, nu a evoluat prea mult pentru a se remarca.