E.ON a închiriat un spaţiu cu o suprafaţă de 2.600 mp şi va ocupa etajele 7 şi 8 ale clădirii, tranzacţia fiind intermediată de compania DTZ Echionox.
City Gate Towers este un proiect de birouri de referinţă, situat în zona central-nordică a Bucureştiului, în Piaţa Presei Libere. Cele două turnuri au o suprafaţă totală de 93.000 mp, cu 51.000 mp deasupra solului şi dispune de 1.042 de locuri de parcare, subteran. Turnul A, având o suprafaţă totală închiriabilă de 25.500 mp, a fost livrat în T4 2009, în timp ce Turnul B (25.500 mp) a fost finalizat în T1 2010. Proiectul are o rată de ocupare de aproximativ 90%, găzduind chiriaşi precum: Romtelecom, Autoitalia-Maserati, Infiniti, Rompetrol, Oasis, Embassy, MedLife, Microsoft, Millenium Bank. City Gate Towers a fost dezvoltat de către GTC şi Bluehouse.
Previziuni pentru segmentul birourilor
Ca urmare a accesului dificil la finanţare şi a disponibilităţii crescute, pentru 2011, DTZ Echinox prognozează un volum anual al livrărilor de birouri noi semnificativ mai mic faţă de 2010, estimat să ajungă la numai 153.800 mp, în scădere cu 25% de la un an la altul. În ceea ce priveşte rata de neocupare, pe termen mediu ne asteaptam să fim martorii unei noi scăderi a ratei disponibilităţii, pe fondul unui nivel constant al închirierilor cuplat cu volumul limitat de spaţii de birouri nou livrate. Prin urmare, previzionăm o rată medie de neocupare de 15,8%, ce urmează a fi înregistrată până la sfârşitul anului 2011, semnificativ mai mică decât nivelul de 18,3% înregistrat la sfârşitul anului 2010.
Având în vedere tendinţa generală la nivelul chiriilor pe piaţă spaţiilor de birouri în România şi în special în Bucureşti, DTZ Echinox estimează un nivel maxim al acestora în intervalul 18.5 – 20 euro/ mp/ luna pentru primul semestru al anului 2011 şi o posibilă creştere uşoară de începând din semestrul al doilea al 2011 ce se va continuă în 2012-2013.