Studiul arată că 61% din marci activează în sectorul de fashion (îmbrăcăminte, accesorii şi încălţăminte), 6% în sectorul alimentar, 19% în sectorul baruri & restaurante şi 13% în diverse sectoare de activitate (operator de fitness, bricolaj etc.).

 

Anul trecut, românii au avut ocazia să facă primele cumparaturi în magazinele locale ale unor comercianţi internaţionali precum: Emporio Armani, Gucci, Coccinelle, Gerard Darel, Moschino, Back Werk, Pure Fitness, M.A.C, Brioche Doree, Camaieu şi SIX. Pentru acest an, sunt aşteptate alte nume importante: H&M, care a semnat deja contracte de închiriere pentru câteva locaţii în Bucureşti şi în provincie), Leroy Merlin, Lidl, care a cumpărat reţeaua Plus Discount, dar intenţionează să deschidă şi alte magazine), Subway şi Burberry.

 

Împărţire chiriaşi noi în România, pe domenii de activitate

 

 

 

Analiza mai arată că peste 70% din mărci funcţionează în sistem de franciză, şi doar 30% au ales metoda intrării directe pe piaţaă Cu toate acestea, în categoria comercianţilor care ocupă peste 1.000 mp sală de vânzare, toţi au intrat în mod direct, iar la suprafeţele de sub 500 mp ,francizeele sunt mai des întâlnite.

 

Cum arată segmentul centrelor comerciale

 

La sfârşitullui 2010, stocul modern de centre comerciale se situa la 2,2 milioane mp, cu aproximativ 194.500 mp livraţi numai în 2010 (o scădere cu 38% faţă de oferta nouă de spaţii înregistrată în 2009). Stocul cuprinde 44 de centre comerciale tradiţionale şi 46 parcuri de retail.

 

Chiria prime, atât cea pentru spaţiile stradale (70 euro/ mp/lună) cât şi cea pentru centre comerciale (50 euro/mp/lună) a rămas stabilă în ultimele două trimestre ale anului 2010. Trebuie precizat faptul că există o variaţie semnificativă între chiriile nete efective dintr-un centru comercial, chiar pentru domenii de activitate similare.

 

Comercianţii, şi în special ancorele din domeniul alimentar si bricolaj, au fost extrem de activi în a căuta oportunităţi pe segmentul terenurilor în oraşele mari. Aceşti comercianţi caută terenuri de dimensiuni mari, de preferinţă foste fabrici sau parcele cumparate cu intenţia de a dezvolta proiecte rezidenţiale. Peste 51% din volumul tranzacţiilor de terenuri din 2010 au avut ca obiect terenuri pe care se vor dezvolta centre comerciale.

 

Ultimele Articole