YouTube va dezvolta, până la urmă, o aplicaţie pentru Vision Pro

În doar câteva săptămâni, YouTube a trecut de la ”nu ne interesează să dezvoltăm o aplicaţie” la ”avem în plan dezvoltarea unei aplicaţii” pentru Vision Pro.

YouTube a făcut o manevră de 180 de grade într-un timp scurt. Compania anunţă că o aplicaţie de Vision Pro se află pe lista sa de proiecte, fără să ofere o estimare de timp în acest sens.

Mai mult, YouTube spune că, până va lansa viitoarea aplicaţie, va repara şi problema filmărilor panoramice.

YouTube găzduieşte un număr de filmări 3D şi la 360 de grade, care s-ar fi potrivit unei căşti de realitate virtuală precum Vision Pro, însă acestea nu funcţionează pe Safari.

Astfel, în lipsa unei aplicaţii, utilizatorii platformei care deţin o cască Vision Pro se vor putea măcar delecta cu filmări panoramice în browser-ul Safari, după ce YouTube îşi va rezolva problema.

Compania deţinută de Google pare să se se fi răzgândit din scurt. În urmă cu doar câteva săptămâni, oficialii companiei spuneau răspicat că nu au de gând să creeze o aplicaţie dedicată pentru noua cască de VR.

YouTube era unul din cei trei ”mari” care încercau să pună beţe în roate noului produs Apple prin a nu dezvolta o aplicaţie nativă. Ceilalţi doi sunt Netflix şi Spotify.