Marian Manolache

Zapatero convoacă alegeri anticipate în Spania pentru 20 noiembrie

spania, Zapatero

Alegerile intervin într-o perioadă delicată pentru Spania, unde rata şomajului este peste 20%, cel mai mare nivel din lumea dezvoltată.

Alfredo Pérez Rubalcaba, un fost vicepremier în vârstă de 60 de ani, care se află în primplanul politicii spaniole de două decenii, a fost desemnat candidat pentru funcţia de premier de Partidul Socialist al lui Zapatero.

În ultimele zile, mai mulţi analişti au spus că Rubalcaba ar putea vrea ca alegerile generale să aibă loc înainte de martie 2012, pentru a profita de crearea de locuri de muncă în vară, când Spania primeşte zeci de milioane de turişti străini.

 

Rubalcaba va avea dificila sarcină de a îmbunătăţi perspectivele electorale ale partidului său, care, suportând consecinţele crizei economice cu care se confruntă ţara, a suferit, după şapte ani la putere, o înfrângere categorică la alegerile locale din 22 mai.

 

Criza a generat aşa numita mişcare de protest „15 mai”, care consideră actualul sistem politic corupt şi servind doar interesele bancherilor şi politicienilor.

Candidatul socialiştilor la postul de premier are 59 de ani şi este cunoscut ca unul dintre „greii” guvernului lui Zapatero, fiind considerat un politician pragmatic şi eficient, care nu a ezitat să adopte o poziţie dură în lupta împotriva grupării separatiste armate basce ETA. La alegerile din 2004, conservatorii, care păreau favoriţi ai cursei electorale, au pierdut scrutinul pe ultima sută de metri, în urma atentatelor de la Madrid, pentru care premierul conservator de atunci, Jose Maria Aznar, învinovăţise ETA în primă instanţă.

Ultimele Articole