Mucenic Ioana

Zegrean: Legea referendumului prevede din 2000 condiţia de cvorum, 14 ţări UE au acest lucru

CC, Cvorum, referendum

Zegrean a ţinut să precizeze că Legea referendumului prevede de la momentul adoptării ei în anul 2000 condiţia de validare a referendumului doar dacă la urne se prezintă 50% plus unu din numărul alegătorilor.

 

Preşedintelui CC i s-a atras atenţia că în anul 2007 Curtea a constatat constituţională derogarea de prezenţă în cazul referendumului de demitere a preşedintelui.

 

„Nu ştiu ce a făcut Curtea, nu eram în Curte, nu eram la Curte. Eu sunt în Curte din 13 iulie 2007”, a răspuns Zegrean.

 

„În 14 state UE există cvorum – Danemarca, Olanda, Italia, Portugalia, Polonia, Ungaria…”, a adăugat preşedintele CC.

 

La remarca unui jurnalist că din partea Comisiei de la Veneţia nu se recomandă introducerea unui prag de prezenţă, Zegrean a precizat că „e problema lor”.

 

În legătură cu faptul că CC a invocat în mai multe rânduri Codul de bune practici al Comisiei de la Veneţia, fundamentându-se astfel decizii ale judecătorilor, Augustin Zegrean a spus: „Aşa, şi? Şi ce să fac, să-l anulez eu? Nu eu fac legile, nu noi facem legile, este în lege, înţelegeţi, în lege din 2000. Deci, noi nu am modificat legea, noi nu putem modifica legea, Parlamentul face legi”.

 

El a fost întrebat dacă cifrele luate în calcul de Curte în decizia de marţi nu ridică un semn de întrebare, din moment ce datele de la Guvern nu au fost folosite. „Nu am niciun dubiu, pentru că este cifra comunicată oficial de BEC, iar BEC a primit această cifră de la Ministerul de Interne”, a răspuns Zegrean.

 

De asemenea, preşedintele CC a fost întrebat cum vede afirmaţia premierului Victor Ponta cu privire la faptul că decizia CC putea fi luată din urmă cu trei săptămâni, iar amânarea a avut drept miză convingerea unui judecător care să voteze invalidarea referendumului. „Este părerea lui, eu nu intru în divergenţe cu politicieni”, a răspuns Zegrean.

Ultimele Articole