Volodimir Zelenski, fostul actor de comedie ce încurcă scenariul lui Vladmir Putin, nu va ține un discurs la gala Premiilor Oscar 2023.
Academia Americană de Film, organizatorul celui mai important eveniment public din industria cinematografiei, a respins cererea președintelui ucrainean de a se adresa lumii prin intermediul galei cu o audiență globală. Și anul trecut, la începutul conflictului armat, cererea lui Zenenski a fost refuzată însă s-a păstrat un moment de reculegere în memoria celor ce au pierit în lupte.
După ce a vorbit lumii prin intermediul galelor de decernare ale premiilor cinematografice Grammy, Globurile de Aur, Festivalul de la Cannes și Berlin, Volodimir Zelenski, președintele a sperat că se va bucura de susținere și din partea lumii cinematografiei hollywoodiene.
Cel care i-a avut ca oaspeți la Kiev de Sean Penn, Ben Stiller ori Angelina Jolie, Zelenski și-ar fi dorit- și a solicitat -să aibă o intervenție în direct în timpul transmisiunii galei care va avea loc în noaptea de duminică spre luni de la Dolby Theatre din Los Angeles.
Conform presei de peste ocean, Academia Americană de Film (AMPAS) încearcă să se concentreze pe tema sa consacrată, nedorind să se implice în acțiuni cu conotații politice, și nu a dorit să facă declarații pe acestă temă.
Sean Penn, care l-a vizitat pe Zeneski în Ucraina, i-a dărut președintelui una dintre cele două statuete Oscar pe care a fost răsplătit în lunga sa carieră artistică.