După luni de veşti negative, mai vin şi unele optimiste. Majoritatea celor 71 de analişti străini chestionaţi de institutul german anticipează că leul se va aprecia în următoarele şase luni, în timp ce numai un sfert dintre ei văd o slăbire a monedei româneşti. În acelaşi timp, aproape două treimi dintre experţi consideră că indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti va continua să crească.
Modificarea în sens pozitiv a prognozelor pentru leu şi bursă vine pe fondul îmbunătăţirii percepţie privind cadrul macroeconomic. 71% dintre specialiştii financiari intervievaţi susţin, astfel, că economia României se va îmbunătăţi în următoarele şase luni, spre deosebire de doar 7% care afirmă contrariul.
Datele sondajului arată că percepţia investitorilor a crescut cel mai mult în cazul României, comparativ cu ţările din regiune. Dincolo de aşteptări, marea majoritate a experţilor consideră că situaţia economiei româneşti este cea mai proastă după cea a Ungariei. În privinţa inflaţiei, o treime dintre specialişti se aşteaptă ca preţurile să crească în următoarele şase luni, în timp ce doar un sfert dintre ei cred că vom asista la o scădere.