Zgomotul te face să iei decizii greşite

decizii, greseli

Pentru luarea oricărei decizii este nevoie de informaţie şi cu cât aceasta este mai complicată, cu atât este mai mare volumul de date necesar. Atunci când optează pentru o anumită instituţie de învăţământ superior, candidatul analizează factori precum oferta de materii, reputaţia instituţiei şi şansele la o viitoare angajare. În cazul în care creierul greşeşte în procesul de evaluare a instituţiei, se ajunge la o decizie eronată.

 

Potrivit neurobiologilor americani, acest lucru se întâmplă din cauza erorilor sau ‘zgomotului’ din informaţiile care ajung în creier.

 

La experimentul desfăşurat de cercetătorii americani au luat parte 4 absolvenţi de colegii şi 19 şobolani de laborator. Cei testaţi erau puşi să asculte pocnituri din stânga şi din dreapta lor, după care trebuia să determine din ce direcţie s-au auzit mai multe.

 

Absolvenţii răspundeau verbal la întrebările cercetătorilor, în timp ce şobolanii întorceau capul într-o direcţie sau alta. În majoritatea cazurilor, cei testaţi făceau o alegere corectă, însă uneori greşeau: de exemplu, atunci când pocnetele din ambele părţi se suprapuneau.

 

Ulterior, oamenii americani de ştiinţă au elaborat modele informatice care dezvăluiau ce se întâmplă în creier în momentul luării unei decizii, în perioada în care acesta adună informaţii, însă nu s-a hotărât încă în privinţa deciziei.

 

Cercetătorii au ajuns la concluzia că, de cele mai multe ori, erorile apăreau în contextul incapacităţii de a coordona exact informaţiile senzoriale, care ajung prin ţesuturile nervoase în sistemul nervos central. Aceasta înseamnă că informaţiile erau interpretate greşit din cauza zgomotului.

Ultimele Articole